Pensionarea la 57 de ani a salvatorilor de vieți suspendată - La Sibiu părerile sunt împărțite
FOTO arhivă

După ani de discuții, legea privind pensionarea la 57 de ani a personalului de la Serviciile de Ambulanță și Primiri Urgențe a fost retrasă pentru noi analize de impact. La Sibiu părerile sunt împărțite. O parte dintre cei vizați spun că este oportună legea, pentru că uzura în aceste domenii este mare. Alții însă cred că s-ar face o diferență prea mare între categoriile de angajați ai aceluiași sistem.

Lege controversată

Guvernul a adoptat, marţi, o Ordonanţă de Urgenţă care suspendă prevederile Legii 5/2021 privind statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat, a anunţat secretarul de stat în MAI Raed Arafat, şeful DSU. Proiectul de lege a fost inițiat în 2016 de mai mulți parlamentari de la PSD, PNL, UDMR și minorități și votat în ianuarie 2021, scrie g4media.ro

„Legea obligă la pensionare la vârsta de 57 de ani a personalului care lucrează în serviciile de ambulanţă şi unităţile de primiri urgenţe. Iniţial, toate discuţiile care erau până la votarea legii erau despre posibilitatea de a cere pensionarea în unele condiţii de către personalul care lucrează şi nu de a se pensiona obligatoriu la 57 de ani şi dacă a completat stagiul de cotizare. Legea permite ca persoana care a ajuns la vârsta de 57 de ani înaintea pensionării să solicite anual şefului secţiei sau serviciului unde lucrează prelungirea cu câte un an a activităţii sale în cadrul serviciului respectiv cu condiţia de a fi consultată de un medic de medicina muncii şi să fie de acord şeful unităţii”, a spus Arafat, într-o conferinţă de presă la Guvern.

Legea a fost retrasă pentru mai multe analize de impact, mai ales în condițiile în care în sistemul medical e lipsă de personal.

„Noi am făcut o analiză de impact. (…) Imediat, ar intra cam 18% din medicii serviciilor de ambulanţă şi 17%, chiar 18% din medicii unităţilor de primiri urgenţe şi SMURD în categoria personalului pensionar la 57 de ani şi va trebui, dacă doreşte, să ceară prelungirea. Problema cu prelungirea este că nu avem niciun standard clar pentru medicii de medicina muncii în ţară la acest moment, care este baza că el sau ea poate să continue activitatea sau nu poate, ceea ce înseamnă că s-ar putea să avem decizii destul de diferenţiate în ţară din punct de vedere al medicului care va stabili dacă persoana poate sau nu să continue activitatea. Lăsând asta la o parte, persoana este vrând sau nevrând la cheremul şefului. Cifrele pe care le-am dat, impactul lor este extrem de serios”, a explicat şeful DSU.

Ambulanța Sibiu e ”pentru”

La Sibiu, părerile sunt împărțite între cele două categorii vizate. Cei de la Serviciul de Ambulanță sunt de părere că posibilitatea pensionării la 57 de ani ar fi binevenită. ”Pentru noi ar fi bine. De exemplu, facem aceeași muncă cu paramedicii de la ISU, iar ei ies la pensie la 45 de ani. Nici așa, ar fi prea devreme, dar să ai posibilitatea să ieși la 57 dacă simți că nu mai poți ar fi bine. Dacă mai vrei să poți să rămâi în sistem, la fel, e la alegerea fiecăruia. Uzura este mare în cazul nostru. Să urci etaje întregi cu tot echipamentul, să mai cari pacienți, nu e ușor. Ajungem să ne ajute pacientul pe noi, și nu noi pe el. De asta spun că ar fi bine să existe posibilitatea asta. Cine dorește iese, cine nu, mai rămâne”, spune asistentul medical Ioan Voicu, liderul sindical al Ambulanței Sibiu.

Acesta spune că anul trecut, când s-a făcut un studiu în vederea elaborării legii, la Sibiu cinci persoane și-au exprimat dorința de a ieși la pensie la 57 de ani- 3 ambulanțieri și 2 asistenți. Dintre aceștia din urmă unul deja s-a pensionat, la limita normală de vârstă.

La Urgențe există dubii

Angajații Serviciilor de Primiri Urgențe sunt ce-a de-a doua categorie vizată de legea pensionării la 57 de ani. Medicul șef al UPU Sibiu, Constantin Roșca, spune că legea i se pare nedreaptă și inechitabilă pe alocuri. ”eu personal nu înțeleg de ce trebuie să se facă diferențiere între categoriile  de medici. Noi, la Urgențe lucrăm mai mult sau mai greu decât chirurgii sau anesteziștii, de exemplu? Nu se pot face astfel de comparații, așa că nici legea nu mi se pare echitabilă. ei ies la 65 de ani, pentru noi de ce să fie la 57? Aici nu se pot face comparații, cine lucrează mai mult…e un domeniu în care nu se poate face asta, și atunci de ce să fie diferențe la venituri, bonusuri, ani munciți? Rămâne de văzut care va fi finalitatea, dar în condițiile actuale, cu lipsa de personal, nu cred că e o idee bună. Oricum, vor fi mereu oameni care vor fi contra și care vor fi pro, și vor fi care vor dori să se pensioneze mai repede și care să continue. Vom vedea ce va fi”, spune Constantin Roșca.

 

Ultima oră