Papa Francisc i-a adresat mulțumiri șoferului său, care miercuri merge în pensie. „Aplauze pentru Renzo și pentru fidelitatea sa”, a spus Papa.
„Aici, în Vatican, există o mare varietate de oameni, preoți, cardinali, călugărițe care lucrează, mulți laici, mulți”, a spus Papa Francisc la sfârșitul audienței generale, potrivit ANSA.
„Și astăzi aș dori să fac o pauză pentru a mulțumi unui laic care se retrage, Renzo Cece. A început să lucreze la 14 ani, venea cu bicicleta. Astăzi este șoferul Papei. Aplauze pentru Renzo și pentru loialitatea sa!”, a continuat Suveranul Pontif.
Papa Francisc a spus despre Renzo Cece că este unul dintre acei oameni care „duce înainte Biserica”, prin bunăvoință și rugăciuni.
„Îi mulțumesc foarte mult și, de asemenea, profit de această ocazie pentru a mulțumi tuturor laicilor care lucrează cu noi în Vatican”, a mai spus Papa Francisc.