eroi și în timpul liber - marius streza și alin viziteu au intervenit la un accident și la un incendiu

Doi pompieri sibieni au fost eroi și au salvat vieți chiar și în timpul liber. Marius Streza și Alin Viziteu nu au ezitat atunci când oamenii s-au aflat la nevoie și au sărit în ajutorul lor. Aceștia au intervenit la un accident petrecut marți între Hosman și Cornățel, și respectiv la magazinul Lidl din Șelimbăr acolo unde săptămâna trecută a avut loc un incendiu.

Povestea celor doi pompieri sibieni a fost „spusă” pe Facebook, pe pagina oficială a ISU Sibiu. Plt.adj.Streza Marius și Plt.maj. Viziteu Alin au dat dovadă că sunt salvatori în orice moment al zilei, indiferent că sunt în timpul sau în afara programului de lucru.

„Viața nu e ușoară iar pericolele nu pot fi anticipate. Însă de cele mai multe ori putem avea norocul să avem în preajmă oameni simplii, modești , empatici care se transformă în îngeri salvatori. Astăzi o să aducem în prim plan faptele a doi pompieri militari sibieni, plutonier major Viziteu Alin, comandant echipaj de peste 10 ani în cadrul Detașamentului Sibiu și plutonier adjutant Streza Marius Iulian comandant de echipaj in cadrul Punctului de lucru Avrig, care aflați înafara programului de lucru au intervenit în primele momente la două situații de urgență, un accident auto și un incendiu manifestat la un microbuz în imediata vecinătate a unui supermarket din localitatea Șelimbăr”, se arată în postarea de pe Facebook dedicată pompierilor.

Accident între Hosman și Cornățel. Pompierul Alin Viziteu a intervenit rapid

„În timp ce conduceam, între localitățile Cornățel și Hosman am auzit un zgomot asurzitor. Parcă intuitiv mi-am aruncat privirea înainte pentru a identifica ce se întâmplase…”, povestește plt.maj.Viziteu Alin, care a observat că se produsese un accident rutier.

eroi și în timpul liber - marius streza și alin viziteu au intervenit la un accident și la un incendiu

IMAGINI DE LA ACCIDENT AICI

În acel moment Alin a pătruns în zona afectată. Cu calm și perspicacitate a acționat prompt evaluând situația existentă și victimele aflate la fața locului concomitent cu apelul la numărul de urgență 112. După ce s-a asigurat că nu există niciun risc, principala sa preocupare a fost o persoană încarcerată între fiarele contorsionate ale microbuzului implicat în accident. S-a bucurat însă nespus că bărbatul era conștient și cooperant astfel că a putut comunica cu acesta asigurându-i toate măsurile de siguranță până la sosirea colegilor participând apoi activ la descarcerarea lui.

Incendiu la Lidl. Pompierul Marius Streza, omul potrivit la locul potrivit

Povestea plutonierul adjutant Streza Marius Iulian începe în dimineața în care se îndrepta spre serviciu (Punctul de lucru Avrig). Atunci a observat de departe în parcarea unui supermarket din localitatea Șelimbăr, fum dens și o flacără imensă. Fără a ezita o clipă, acesta a gonit spre locul respectiv și a intervenit prompt cu stingătoare și un hidrant al supermarket-ului pentru stingerea incendiului și astfel înlăturarea pericolului de extindere la supermarket ceea ce putea genera o tragedie. eroi și în timpul liber - marius streza și alin viziteu au intervenit la un accident și la un incendiu

„Suntem mândri de modul de reacție și curajul demonstrat de colegii noștri și cu toate că modestia și simplitatea ii caracterizează, noi am aflat de faptele lor și ii felicităm cu sinceritate și respect”, spun reprezentanții ISU Sibiu în postare.

Ultima oră

Comentariul meu