Companiile aeriene europene au încălcat constant drepturile pasagerilor în timpul pandemiei de COVID-19, situaţie tolerată de guvernele statelor Uniunii Europene, care nu au condiţionat ajutoarele de stat oferite acestor companii de rambursarea contravalorii biletelor pentru zborurile anulate, relevă un raport publicat marţi de Curtea de Conturi Europeană (ECA).
Deşi din punct de vedere legal companiile aeriene din UE sunt obligate să le restituie pasagerilor banii pentru zborurile anulate, multe dintre ele i-au forţat să accepte vouchere în locul rambursărilor. La aceasta a contribuit şi faptul că foarte mulţi pasageri nu-şi cunosc drepturile şi prin urmare au acceptat să li se impună vouchere, deşi erau îndreptăţiţi să le fie rambursată contravaloarea biletelor, se arată în raport.
Zeci de milioane de pasageri şi-au văzut planurile de călătorie compromise după ce între martie 2020 şi martie 2021 circa 70% dintre zborurile regulate au fost anulate pe ansamblul UE ca urmare a restricţiilor antiepidemice. ”Pasagerii nu au fost informaţi asupra drepturilor lor şi în consecinţă pierd bani”, a declarat la o conferinţă de presă auditoarea europeană Annemie Turtelboom, potrivit agenţiei DPA.
Iar în timp ce mulţi pasageri nu şi-au primit banii înapoi pentru zborurile anulate, companiile aeriene europene au primit ajutoare de stat care însumează aproape 35 de miliarde de euro, mai remarcă Turtelboom, la fel şi raportul.
”Ceea ce ne-a surprins este că guvernele statelor UE au acceptat această situaţie. Mai rău, ele şi-au dat acordul, chiar dacă asta a însemnat încălcarea legislaţiei europene”, subliniază ea. ”În timp ce s-au depus toate eforturile pentru a susţine companiile aeriene şi turoperatorii, s-a făcut prea puţin pentru a asigura respectarea drepturilor a milioane de oameni în UE”, a constatat aceeaşi auditoare, potrivit Reuters.
Raportul Curţii de Conturi Europene evidenţiază faptul că statele membre nu au condiţionat explicit ajutoarele de stat acordate companiilor aeriene de rambursarea biletelor anulate, deşi Comisia Europeană le-a dat voie s-o facă.
Cel puţin 15 state membre ale UE au încălcat legislaţia europeană prin neimpunerea companiilor aeriene şi turoperatorilor să-şi respecte obligaţia juridică de a rambursa contravaloarea zborurilor anulate, conchide auditoarea citată.
În privinţa neregulilor constate în cazul principalelor companii aeriene din România, raportul menţionează că ”un pasager care a acceptat un voucher nu mai are dreptul de a cere o rambursare” şi ”odată trecut termenul de 12 luni, un voucher neutilizat nu mai poate fi rambursat”.
Înaintea publicării acestui raport, Comisia Europeană a cerut luni companiilor aeriene din UE să gestioneze mai bine anularea zborurilor, incluzând aici compensarea pasagerilor ale căror bilete nu au fost încă rambursate, amintindu-le totodată obligaţia efectuării acestei rambursări în termen de şapte zile de la anularea zborului. ”Companiile aeriene trebuie să respecte drepturile consumatorilor atunci când zborurile sunt anulate”, a atras atenţia comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders.