Studiu - Un român din trei plănuiește să își achiziționeze o locuință în următorul an
foto: arhivă

Un român din trei plănuieşte să îşi cumpere o locuinţă în următorul an, deşi 70% consideră că preţul actual al unei case este supraevaluat şi 77% cred că valoarea va creşte în 2022, arată un studiu Ipsos realizat pentru ING Bank în iunie 2021.

Românii care intenţionează să cumpere o locuinţă vor să o facă împreună cu un partener (65%) şi accesând un credit ipotecar (54%). 22% dintre români aleg să îşi cumpere o casă pentru un trai mai bun, iar 19% deoarece doresc să se mute cu partenerul de viaţă. Printre alte motive se enumeră şi dorinţa de a cumpăra în loc de a închiria (14%) sau cea de a cumpăra şi oferi spre închiriere o locuinţă (8%).

Printre detaliile importante la care se uită românii când doresc să cumpere un imobil se află preţul (37%) şi locaţia (35%). De asemenea, cei interesaţi se mai uită la mărimea apartamentului, accesul la spaţiile exterioare sau anul construcţiei.

Peste jumătate din cumpărători utilizează economiile personale (57%) şi/sau salariul (55%) pentru avans. Dorinţa viitorilor proprietari de a da un avans mai mare este clară, cu 85% care ar prefera să acorde un avans mai mare şi să achite rate mai mici.
Preferinţele românilor s-au modificat pe fondul pandemiei, 45% dintre români luând în calcul spaţiul exterior şi 44% o bună conexiune a internetului atunci când decid să achiziţioneze o nouă locuinţă. Printre punctele mai puţin importante se enumeră existenţa unei piscine sau a aerului condiţionat, poziţionarea în apropiere de centrul localităţii sau chiar a locului de muncă. Pentru cei care deţin deja o locuinţă, dar sunt interesaţi să facă o schimbare, mărimea casei (38%) şi spaţiul exterior (35%) sunt aspectele pe care ar dori să le modifice.

Doi din trei români consideră că deţinerea unui imobil reprezintă în general o investiţie bună şi că este o cale optimă pentru asigurarea unei securităţi financiare pentru vârsta pensionării. În prezent, peste jumătate sunt mulţumiţi de locuinţele achiziţionate, 58% declarând că deţin inclusiv un loc ce le asigură confortul necesar pentru lucrul de acasă.

Ultima oră