Germania - Un cuplu a fost condamnat la închisoare după ce a amenințat politicieni

Un cuplu din oraşul Stuttgart, sudul Germaniei, a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare pentru scrisori de ameninţare cu gloanţe oarbe și cuţite trimise unor politicieni şi încercarea de a incendia o clădire guvernamentală, relatează dpa. Cuplul a cerut eliberarea unor deținuți politici și încetarea urmăririi penale a călătorilor clandestini din mijloacele de transport.

Cei doi, un bărbat şi o femeie în vârstă de 39 de ani, au fost găsiţi vinovaţi la numeroase capete de acuzare privind încercări de intimidare, ameninţări şi tentativă de distrugere a unei proprietăţi.

Femeia şi partenerul ei au trimis zeci de scrisori unor personalităţi ale vieţii politice, între care Winfried Kretschmann, premierul landului Baden-Württemberg, şi ministrul de interne Horst Seehofer.

Ei au încercat de asemenea, fără succes, să incendieze clădirea Agenţiei Federale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Nürnberg, la începutul lunii august 2020.

Scrisorile au fost trimise în cinci rânduri între decembrie 2019 şi octombrie 2020 către politicieni, autorităţi, ministere şi asociaţii de transporturi din Germania.

Cei doi au ameninţat cu comiterea de violenţe şi au cerut ca destinatarii scrisorilor să elibereze deţinuţi politici şi să înceteze urmărirea penală a călătorilor clandestini din mijloacele de transport.

Ei au trimis în scrisori gloanţe oarbe, chibrituri sau cuţite.

Anchetatorii au reuşit să găsească cuplul cu ajutorul înregistrărilor video de la locul infracţiunilor. În plus, au fost găsite urme de ADN pe scrisori. Cei doi au fost arestaţi în octombrie 2020, transmite Agerpres.

Ultima oră