Explozie de noi cazuri COVID în Marea Britanie

Marea Britanie, ţară unde varianta indiană a coronavirusului (varianta Delta) este predominantă, a înregistrat luni 22.838 de noi cazuri de COVID-19, cel mai mare număr zilnic după data de 30 ianuarie, deşi peste 60% din populaţia sa adultă este vaccinată cu schema completă, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Explozie de noi cazuri COVID în Marea Britanie

Avansul variantei Delta, care a forţat guvernul de la Londra să amâne cu cel puţin patru săptămâni ultima etapă a relaxării restricţiilor antiepidemice, a condus la o creştere notabilă a infectărilor zilnice, cu un procent de circa 70% în ultimele şapte zile.

Aceasta în pofida faptului că în Marea Britanie 44,5 milioane de persoane, respectiv 84,4% din populaţia sa adultă, au primit cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID-19, în timp ce un procent de 61,9% dintre adulţi sunt vaccinaţi cu schema completă.

Varianta Delta a devenit predominantă şi în Portugalia, astfel că Germania a adăugat această ţară pe lista ţărilor cu risc epidemiologic, interzicând practic toate sosirile dinspre Portugalia, potrivit Agerpres.

Institutul german de boli infecţioase Robert Koch a anunţat vineri că varianta Delta reprezintă circa 15% din noile infectări în Germania, procent în creştere.

Această variantă este cu circa 60% mai transmisibilă decât varianta Alfa (varianta britanică), care la rândul ei este cu circa 50% mai transmisibilă decât tulpina originală.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică