Septembrie s-a transformat într-o lună de vară - Așa spun meteorologii
foto: arhivă

Meteorologii spun că de câțiva ani luna septembrie este o lună de vară, cu temperaturi ridicate. Anul acesta va fi la fel, astfel că cei care nu și-au planificat încă vacanța pot lua în considerare și luna septembrie. Iar de pe urma acestui lucru au de câștigat atât cei care pleacă n concediu, dar și cei din Horeca.

”O estimare, pentru următoarele patru săptămâni, arată că am putea să avem cam același regim de vreme, în sensul apariției unor episoade cu temperaturi foarte ridicate, urmate de instabilitate atmosferică, și poate chiar amândouă la un loc, cum se întâmplă în aceste zile”, a spus Florinela Georgescu, directorul executiv ANM, la Digi 24.

Nu este ceva neobișnuit. Ultimele veri au fost cam așa.

Pe de altă parte, vestea mai bună este că, statistic vorbind, dincolo de jumătatea lunii iulie ar trebui să avem o perioadă cu mai puțină instabilitate, până spre sfârșitul lunii septembrie, chiar.

Iarăși o veste bună pentru concedii este faptul că în ultimii ani, septembrie a ținut să fie mai degrabă ultima lună de vară, decât prima lună de toamnă.

De ce vă spun să nu ne planificăm concediile în funcție de aceste estimări sezoniere? Pentru că estimările pe durate lungi de timp se fac practic pentru medii. Deci pentru temperatura medie și eventual pentru cantitatea maximă estimată de precipitații. Asta nu dă o informație foarte utilă.

Dar, repet, statistica ne spune că după jumătatea lunii iulie, spre jumătatea lui septembrie cel puțin, ar trebui să fie perioade mai lungi cu vreme mai stabilă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică