Copil salvat de pompieri de pe acoperișul unei clădiri pe Iorga. S-a urcat să ia o minge
foto: arhivă

Un copil care s-a urcat pe acoperișul unei clădiri de pe strada Nicolae Iorga ca să ia o minge a fost salvat de pompierii sibieni, fiindcă nu a mai putut să coboare.

Băiatul, în vârstă de 9 ani, s-a urcat pe clădire ca să-și recupereze mingea.

„ISU Sibiu a intervenit cu un echipaj SMURD și un echipaj de pompieri, în municipiul Sibiu, strada Nicolae Iorga, ca urmare a faptului că un copil, în vârstă de aproximativ 9 ani, s-a urcat pe acoperișul unei clădiri să-și recupereze mingea și nu mai reușea să coboare”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Echipajul de pompieri a intervenit prompt, coborând copilul în siguranță. Acesta nu a necesitat asistență medicală.

Ultima oră