Ziua de 24 iunie este cunoscută, în calendarul popular românesc, drept ziua de Sânziene sau Drăgaica.
Potrivit Ministerului Culturii, sânzienele și drăgaicele reprezintă, în imaginarul popular, cetele feminine de zeițe care străbat văzduhul pe deasupra dealurilor și câmpiilor, în noaptea de 23 spre 24 iunie, la solstițiul de vară, aducând bunăstare, belșug și sănătate întregii naturi, oamenilor și gospodăriilor. Însă dacă erau nesocotite și se lucra de Sânziene, ele puteau să producă pagube și distrugeri în gospodării.
„Crezând în puterea miraculoasă a zeițelor sânziene (drăgaice), fetele, ca și tinerele mame, le invocă în dimineața zilei de 24 iunie (ziua nașterii Sfântului Ioan Botezătorul) când, mergând pe rouă, înainte de răsăritul soarelui, fetele culeg plantele de leac, între care sânziana cu flori galbene, dar și cicoare, lobodă, salcie, pelin, sunătoare, ochiul boului, cimbru, ferigă, usturoi ș.a. Din flori se realizează cununi, iar plantele culese sunt bune pentru a vindeca diverse boli ale oamenilor și animalelor, fiind socotite ca având virtuți terapeutice”, a transmis Ministerul Culturii.
Cununile din flori de Sânziene au puteri magice, prevestind evenimente importante din viața omului, căsătoria sau moartea, sănătatea sau boala, norocul și bunăstarea.
Datorită rolului protector, fetele le purtau pe cap, după care le aruncau pe acoperișul caselor sau le puneau la ușile și pereții caselor și grajdurilor de animale sau la icoane și la gâtul animalelor. Semn de rău pentru oamenii din gospodărie îl reprezenta căderea de pe acoperiș a acestei cununi, fiind semn de moarte.
Tradițiile sunt încă păstrate în unele zone din țară. În județul Arad se pun și în zilele noastre coronițe de flori la porți și pe peretele casei dinspre stradă. În comuna Mărgău, județul Cluj, mănunchiuri de flori (garofițe, floricele roz, uneori și trifoi) culese în ziua de Sânziene, aranjate în formă de cruce, sunt amplasate, pentru protecție, la ușa casei, lăsându-se până în anul următor.
Aflarea ursitului se putea realiza în această zi, cu ajutorul coroniței pe care fetele și-o așezau seara sub pernă, în șură sau pe casă. Practicile de ursire și ghicire a viitorului și a norocului sunt diverse în satele din regiunile istorice ale României.
