Piaţa neagră a ţigaretelor s-a situat în mai 2021 la 10,2% din totalul consumului, în creştere cu 0,3 puncte procentuale (p.p.) faţă de luna martie, fiind cel mai mare nivel înregistrat de la debutul pandemiei, conform companiei de cercetare Novel Research.
„În mai 2021, cele mai mari creşteri ale pieţei negre s-au înregistrat în regiunea sud-vest (plus 5,4 p.p. până la 11,4%) şi nord-vest (plus 4,8 p.p. până la 14,7%). Deşi în scădere (minus 1,7 p.p.), nord- est continuă să fie cea mai afectată de contrabandă, cu 25,3%, cel mai ridicat nivel comparativ cu restul zonelor ţării. Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, ponderea „cheap whites” continuă să se majoreze cu 3,5 p.p. până la peste 60%, Moldova scade semnificativ cu 6,2 p.p. până la 15,7%, iar Ucraina şi Serbia rămân relativ constante faţă de martie 2021″, a declarat Marian Marcu, director general Novel Research, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Ileana Dumitru, director Juridic şi Relaţii Publice în cadrul British American Tobacco, consideră că, deşi este vorba despre o creştere uşoară a nivelului contrabandei comparativ cu luna martie, este îngrijorătoare tendinţa ascendentă a fenomenului, care ajunge din nou peste nivelul de 10%. „În contextul ridicării restricţiilor de circulaţie, pentru a stopa creşterea pieţei negre, este importantă dotarea instituţiilor responsabile cu aparatura necesară, precum şi punerea în funcţiune a scannerelor aflate deja la frontierele române. Acestea ar reprezenta un ajutor important în lupta autorităţilor nu numai împotriva contrabandei cu ţigarete, ci şi împotriva importurilor de deşeuri şi a reţelelor de criminalitate organizată ce se ocupă cu astfel de activităţi. În 2020, BAT a virat la buget peste 9,6 miliarde de lei sub formă de taxe şi impozite, în creştere cu 500 milioane de lei faţă de 2019 pe fondul unui nivel redus al contrabandei. Suma a reprezentat circa 6,5% din veniturile fiscale ale statului”, a subliniat Ileana Dumitru.
La rândul său, Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria menţionează că în tot acest context este important faptul că a scăzut semnificativ ponderea contrabandei cu produse provenite din Moldova.
„Studiul Novel înregistrează o nouă creştere consecutivă, mică, dar simbolică, prin depăşirea nivelului mediu european de 10%. Îngrijorătoare este şi creşterea continuă a „cheap whites”. Însă vestea bună este scăderea semnificativă a ponderii contrabandei cu produse provenite din Moldova, după ce firmele care importau fără taxe cantităţi impresionante de ţigarete pentru Transnistria au rămas fără licenţe. În ceea ce ne priveşte, JTI va continua să sprijine autorităţile în lupta cu crima organizată. Recent, am reînnoit Protocolul cu Poliţia de Frontieră, partener al campaniilor publice anti-contrabandă derulate anual de JTI, încă din 2010. (…) Pentru ca acţiunile autorităţilor să dea rezultate în continuare, e nevoie de predictibilitate şi stabilitate a cadrului fiscal şi legislativ”, a arătat Gilda Lazăr.
Pe de altă parte, Dragoş Bucurenci, Director Communications & External Affairs, Philip Morris România, susţine că reprezintă o prioritate pentru companie combaterea comerţului ilicit, iar iniţiativa globală PMI Impact este o dovadă în acest sens, în condiţiile în care este vorba de proiecte de peste 100 de milioane de dolari, derulate inclusiv în parteneriat cu autorităţile române.
„Prin intermediul celei de-a treia runde de finanţare, lansată recent, ne propunem să sprijinim autorităţile pentru a-şi intensifica eforturile de combatere a contrabandei. Din punct de vedere fiscal, potrivit ultimei execuţii bugetare, accizele pentru produsele din tutun au crescut cu 12,5% de la an la an şi contribuie la stabilitatea fiscală a bugetului de stat. Ne bucurăm că am reuşit, şi în această perioadă dificilă, să fim un partener de încredere al statului român. Pentru ca veniturile bugetare provenite din tutun să continue să crească, este nevoie ca piaţa legală să evolueze firesc, cu un nivel al comerţului ilegal care să nu depăşească 10%, o politică fiscală corectă şi predictibilă, precum şi un cadru de reglementare echilibrat care să nu presupună modificări abrupte şi restricţii suplimentare. E nevoie mai mult decât oricând de o strategie comună de combatere a comerţului ilegal la nivel naţional şi de un dialog constructiv între factorii de decizie şi mediul privat”, a declarat Bucurenci.
În acest context, Adrian Pirau, Head of Sales & Operations, Imperial Tobacco Distribution Romania, afirmă că fenomenul contrabandei aduce prejudicii nu doar bugetului de stat, dar reprezintă şi ameninţare serioasă la adresa securităţii naţionale.
„Datele făcute publice de autorităţi arată creşteri semnificative ale cantităţilor de ţigarete ilegale capturate, ale numărului de percheziţii şi de grupări infracţionale destructurate. Potrivit bilanţului Poliţiei se observă o creştere cu peste 140% a capturilor comparativ cu perioada similară a anului trecut. Toate acestea, adăugate la două majorări consecutive ale comerţului ilegal, conform studiului Novel, sunt semnale îngrijorătoare că piaţa neagră ar putea creşte accelerat. Ca urmare, este nevoie de eforturi coordonate şi susţinute, pentru a proteja piaţa legală, veniturile bugetare, dar şi siguranţa de zi cu zi a cetăţenilor”, a spus Adrian Pirau.
Directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, Marcel Simion Mutescu, subliniază că menţinerea comerţului ilegal cu ţigarete la 10%, nivelul mediu din Uniunea Europeană, este un obiectiv esenţial pentru protejarea veniturilor fiscale ale statului român. „Pentru atingerea acestui obiectiv vom continua să colaborăm cu instituţiile naţionale şi internaţionale abilitate, precum şi cu mediul de afaceri onest. În momentul de faţă în punctele vamale din România îşi desfăşoară activitatea de control şi supraveghere personal vamal instruit în combaterea fenomenului de contrabandă cu ţigarete şi produse din tutun. Acesta este sprijinit de peste 40 de câini antrenaţi în depistarea produselor din tutun, droguri şi numerar, specializaţi cu sprijinul unei companii private”, a transmis directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor.
Potrivit inspectorului general al Poliţiei de Frontieră, chestor principal Liviu Bute, în primele cinci luni ale anului 2021, poliţiştii de frontieră au confiscat aproximativ 1,2 milioane de pachete ţigări, cu o valoare de peste 16 milioane de lei.
„Poliţia de Frontieră continuă să întreprindă, împreună cu celelalte instituţii abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competenţă, în vederea prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări, depistării şi sancţionării persoanelor implicate în acest fenomen, precum şi reţinerea mărfurilor traficate în vederea confiscării. În primele cinci luni ale anului 2021, poliţiştii de frontieră au confiscat aproximativ 1,2 milioane de pachete ţigări, cu o valoare de peste 16 milioane lei, dar şi aproximativ 54 de tone de tutun fără documente legale, de asemenea fiind destructurate mai multe grupări organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări”, a declarat inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, chestor principal de poliţie Liviu Bute.
Nu în ultimul rând, directorul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – comisar şef de poliţie Aurel Dobre, a arătat că prevenirea şi combaterea infracţionalităţii săvârşite în domeniul traficului, prelucrării şi comerţului ilegal cu ţigarete reprezintă un obiectiv important al Poliţiei Române. „Chiar dacă perioada pandemiei pare a fi finalizată pe piaţa neagră a ţigaretelor, activităţile întreprinse de structurile Poliţiei Române au determinat o creştere cu 142,3% a capturilor de ţigarete, faţă de perioada similară a anului 2020. Numai în primele 5 luni ale anului, poliţiştii au indisponibilizat 65 de tone de tutun şi peste 43 de milioane de ţigarete”, a spus comisarul şef de poliţie Aurel Dobre.
Producătorii de ţigarete consideră că, pentru menţinerea unui nivel de sub 10% al traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autorităţile de aplicare a legii, le-au solicitat fără succes în ultimii ani.
Potrivit companiei de cercetare Novel Research, includerea contrabandei în categoria ameninţărilor identificate în Strategia de apărare a ţării ar putea constitui baza pentru aceste modificări care includ reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunii de contrabandă cu ţigarete, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară aproape nestingherit în zona de competenţă a acestora – pieţe, oboare, staţii de metrou.
În 2019, companiile de tutun au virat la bugetul statului circa 3,6 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 1,6% din PIB. În 2020, sectorul tutunului a devenit cel mai solid contribuabil pentru statul român.