Mugur Isărescu vrea să interzică Parlamentului cumulul pensiei cu salariul

Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, a transmis Parlamentului o solicitare de modificare a proiectului de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, recent aprobat de Executiv, astfel încât să îi includă la excepții și pe membrii Consiliului de administrație al BNR, pentru ca aceștia să aibă posibilitatea să își desfășoare activitatea și după împlinirea vârstei de 70 de ani, relevă datele publicare de Profit.ro. Isărescu are acum 71 de ani.

Proiectul de lege prevede că persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcție, după caz, și care îndeplinesc condițiile de pensionare pot continua activitatea, la cerere, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Guvernul a stabilit, însă, și excepții de la interdicția cumulului pensiei cu salariul în sistemul public, precum parlamentari, membrii Academiei Române, dar nu și pentru membrii din conducerea BNR.

Guvernatorul BNR arată că în cuprinsul proiectului de lege nu sunt incluse prevederi referitoare la persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui act de numire în funcție în cadrul autorităților și institutiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, și care au împlinit vârsta de 70 de ani anterior intrării în vigoare a legii (cum este cazul său). El arată că lipsa acestor prevederi poate conduce la interpretarea că, în cazul acestor persoane, actul de numire în funcție încetează de drept la data împlinirii vârstei de 70 de ani, cu mențiunea că încetarea de drept produce efecte anterior expirării perioadei prevăzute în cuprinsul actului de numire în funcție.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică