Aglomerație pe autostradă la Sibiu din cauza unor lucrări
foto: arhivă

Traficul este îngreunat, miercuri după-masă, pe autostrada A1, în zona municipiului Sibiu, din cauza lucrărilor de reparație a carosabilului.

Participanții la trafic au semnalat, miercuri, pe grupurile de trafic de pe Facebook, că se circulă greu pe autostrada A1 Sibiu – Deva, între ieșirea spre Mediaș și Veștem.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat că, miercuri, pe autostrada A1 Sibiu-Deva, se vor executa lucrări iar traficul va fi restricționat.

Astfel, la kilometrul 246+700- 245+500 sunt instituite restricții de circulație pentru B2, sensul Sibiu-Deva, pe raza localității Sibiu, în perioada 23.06.2021 – 25.06.202.

Totodată, la kilometrul 254- 252 sunt instituite restricții de circulație pentru B2, sensul Deva-Sibiu, pe raza localității Sibiu, în perioada 23.06.2021 – 28.06.2021.

Și la kilometrul251+500-254 există o restricție de circulație pentru B2, sensul Sibiu-Deva, până în data de 24.06.2021, ora 21:00.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudență sporită, să crească distanța de siguranță între autovehicule și să se asigure temeinic înaintea schimbării direcției.

Ultima oră

Comentariul meu