Bărbat din Ocna Sibiului reținut de poliție după și-a bătut mama
foto arhivă

Un bărbat din Ocna Sibiului a fost reținut de polițiștii sibieni după ce și-a agresat mama. Acesta a încălcat un ordin de protecție emis de Judecătoria Sibiu împotriva sa.

„La data de 21 iunie a.c., în jurul orei 21,00, o femeie în vârstă de 63 de ani, din Ocna Sibiului, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că este agresată de fiul ei, un bărbat în vârstă de 42 de ani”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Polițiștii l-au identificat și prins pe bărbatul în cauză într-o anexă a gospodăriei femeii, iar în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că bărbatul ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Sibiu împotriva sa, ordin prin care bărbatului i se interzice să se apropie de mama sa și de locuința acesteia la o distanță mai mică de 50 de metri.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, s-a deschis un dosar de cercetare penală având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de încălcarea unei hotărâri judecătorești, respectiv violență în familie, iar față de bărbat, polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Ultima oră