Marius Măldărășanu, noul antrenor al FC Hermannstadt

Dănuț Coman, noul președinte al echipei FC Hermannstadt, a ajuns la un acord cu antrenorul Marius Măldărășanu. Acesta este fostul conducător al Astrei, club unde cei doi au colaborat în trecut.

Coman și Măldărășanu au ajuns la un acord verbal, iar contractul urmează să fie semnat când cei doi foști coechipieri la Rapid și FC Brașov se vor întâlni față în față.

Marius Măldărășanu revine în antrenorat, după ce ultima dată a antrenat-o pe Metaloglobus București, în perioada iunie 2019 – mai 2020, în ediția 2019/2020 a Ligii 2. Fostul mijlocaș recunoaște pentru Liga2.ro faptul că s-a înțeles verbal cu Dani Coman vizavi de numirea la FC Hermannstadt, însă așteaptă și semnarea contractului pentru a fi sigur de instalarea sa pe banca tehnică a formației sibiene.

“În proporție destul de mare, da. Verbal m-am înțeles cu Dani, dar, deocamdată, până nu semnez, știi cum e în sport, nu ai pus semnătura pe contract, nu ești acolo. Am avut o discuție telefonică, pe repede înainte, eu chiar eram în discuție cu altă echipă, și s-a mișcat mai repede el. Ne și cunoaștem și verbal ne-am înțeles. Acum urmează să mă întâlnesc cu el față în față și să vedem exact, și vizavi de lot, dar, în proporție mare, nu cred că ar interveni ceva. Dar, repet, până nu e semnătura 100 la sută pe contract…”, a spus Marius Măldărășanu pentru Liga2.ro.

Până acum, FC Hermannstadt a perfectat patru achiziții pentru Liga 2: Valentin Buhăcianu (atacant, ex UTA), Fabrizio Constantin (fundaș, ex Unirea Bascov), Cosmin Bucuroiu (atacant, ex Unirea Bascov) și Ionuț Năstăsie (mijlocaș, ex Campionii FC Argeș).

Marius Măldărășanu îi cunoaște pe Buhăcianu și Năstăsie și spune că orice antrenor și-i dorește pe cei doi jucători. ”Buhăcianu și Năstăsie deja erau luați, la dorința lui Dani Coman. Fotbaliști foarte buni, pe care nu cred că un antrenor nu și-i dorește, la ce se vrea acolo”, a spus Măldărășanu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică