pacient care a luat paracetamol şi algocalmin ca să se ferească de coronavirus, în stare gravă la spital

Un pacient în vârstă de 55 de ani din judeţul Neamţ a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iaşi, după ce a luat timp de aproximativ un an paracetamol şi algocalmin, pentru a preveni infecţia cu SARS-CoV-2.

pacient care a luat paracetamol şi algocalmin ca să se ferească de coronavirus, în stare gravă la spital

Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, Ionuţ Nistor, pacientul a fost diagnosticat cu insuficienţă renală acută gravă, existând riscul ca bărbatul să nu mai poată recupera complet funcţia renală.

„Relativ neobişnuit este motivul pentru care a luat aceste medicamente, scopul fiind de a preveni infecţia cu virusul SARS-CoV-2. În momentul în care se simţea rău, în loc să oprească aceste medicamente, a luat şi mai multe. Dacă iniţial a început cu un comprimat, după aceasta a crescut doza până când starea generală s-a agravat. Iniţial a fost direcţionat la spitalul din Piatra Neamţ fiind din judeţul Neamţ, iar ulterior transferat la noi în spital. Din păcate, acest comportament, această automedicaţie a dus la insuficienţă renală gravă şi sunt puţine şanse ca pacientul să poată recupera complet funcţia renală. Sperăm că va reuşi să recupereze funcţia rinichilor, dar există şanse ca pe termen scurt să fie nevoie de dializă”, a declarat Ionuţ Nistor.

El a precizat că acest caz va fi în continuare urmărit în Secţia de Nefrologie, medicii sperând ca, după întreruperea acestor medicamente, evoluţia să fie una favorabilă, anunţă Agerpres.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică