Jandarmii sibieni vor fi prezenți la evenimentele din minivacanța de Rusalii. În perioada 19 – 21 iunie. pentru siguranța cetățenilor, Jandarmeria Sibiu va intensifica acțiunile specifice de asigurare și menținere a ordinii și siguranței publice.
În acest sens, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu vor acționa pe raza județului atât independent cât și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Sibiu, pentru siguranța cetățenilor, dar și pentru verificarea respectării măsurilor dispuse în contextul epidemiologic actual.
Jandarmii vor asigura măsurile specifice la concursul Criteriul Primăverii, Cupa „Șura Mare” la automobilism, Maratonul Movilele Blăjelului 2021, Cursa Sponsorilor 2021, Campionatul Național pentru copii la Karate – Mediaș.
„Le recomandăm tuturor participanților la evenimente să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-Cov-2, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale, să solicite sprijinul jandarmilor aflați în apropiere sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, transmit reprezentanții IJJ Sibiu.