Cum va fi vremea în minivacanța de Rusalii

România este sub influența unui ciclon de la Marea Neagră, care deja a provocat inundații severe în Bulgaria. În acest moment, ciclonul este blocat în Marea Neagră și determină un surplus de vapori de apă, care aduc o abundență de precipitații în special în partea de sud-est a țării, a explicat vineri la Digi24 directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu.

Va continua să plouă în perioada următoare, în care instabilitatea va fi principala caracteristică a vremii. 12 județe din partea de sud-est a țării sunt deja sub avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată – Bacău, Galați, Vrancea, Brăila, Ialomița, Călărași, Buzău, Prahova, precum și zona de munte a județelor Dâmbovița, Argeș, Brașov și Covasna – până sâmbătă seară la ora 23:00. Aici va ploua abundent, cantitățile de apă putând depăși 40-50 de litri/mp și izolat 60-80 de litri/mp.

În rest, aproape trei sferturi din țară este sub avertizare cod galben, tot până sâmbătă seara la ora 23:00. În Muntenia, Oltenia, Moldova, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei va ploua însemnat cantitativ și vor fi perioade cu furtuni.

Sâmbătă dimineață, specialiștii vor actualiza alertele meteorologice.

Instabilitatea atmosferică va caracteriza și prima zi a săptămânii viitoare, 21 iunie, când începe și vara astronomică. Aria și intensitatea ploilor se va restrânge însă și este posibil ca pe parcursul zilei de luni aceste fenomene de instabilitate să se manifeste în special în zonele de deal și de munte și doar la nivel local și în partea de sud, sud-est și centru a țării, potrivit directorului ANM, Elena Mateescu.

Când vine canicula

Vestea bună este că vremea va fi în încălzire începând de săptămâna viitoare.

Dacă sâmbătă și duminică temperaturile maxime la nivelul întregii țări vor fi cuprinse între 20-24 de grade în partea de sud și sud-est a țării și cel mult 30-31 de grade Celsius în partea de vest a țării, de marți, 22 iunie, valorile de temperatură vor crește. Este posibil să avem și primele zile de caniculă, cu temperaturi de 35 și izolat 36 de grade Celsius, în special în zonele de vest și sud-vest, a declarat la Digi24 Elena Mateescu, directorul ANM.

Ulterior, și în partea de sud, inclusiv în Capitală, am putea avea temperaturi de 32-33 de grade Celsius.

Săptămâna 21-28 iunie va fi caracterizată de valori ale temperaturilor mai ridicate în aproape toată țara, dar mai ales în jumătatea vestică, unde ar putea fi chiar și cu 3 grade mai cald decât ar fi normal în această perioadă.

Este de așteptat ca vremea să continue să fie caldă și fără precipitații până în jurul datei de 19 iulie, a mai spus directorul ANM.

Cum va fi vremea pe litoral

Litoralul nu este în prezent sub cod portocaliu, dar și aici furtunile vor continua. Vor fi perioade de instabilitate atmosferică, iar cantitățile de apă pot ajunge local la 20-25 de litri pe metru pătrat, izolat chiar 40-50 de litri. Reprizele de ploaie vor fi caracterizate de averse torențiale, însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată a vântului.

Începând de duminică și pe parcursul zilei de luni, în partea de sud-est a țării, inclusiv pe litoral, este posibil ca fenomenele să fie în diminuare, iar de săptămâna viitoare să vorbim chiar de un deficit de precipitații.

Ultima oră