Sibianul vinovat pentru accidentul mortal dintre Blăjel și Bazna, reținut de poliție

Un tânăr s-a urcat beat la volan, în noaptea de sâmbătă spre duminică, și a făcut accident. În urma evenimentului, prietenul lui, aflat pe bancheta din spate a mașinii, a murit. Acum, șoferul a fost reținut.

În cursul zilei de miercuri, împotriva conducătorului implicat în autoaccidentul rutier produs la data de 13.06.2021, pe DJ 142 B, în afara municipiului Mediaș, între Blăjel și Bazna, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore și prezentării în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă, anunță reprezentanții IPJ Sibiu. 

CITEȘTE ȘI: Cine este tânărul decedat în accidentul de la Bazna – Prietenii îl plâng pe Facebook

​Adolescent mort în accident

Reamintim că bărbatul, în vârstă de 18 ani, din Bazna, în dimineața zilei de 13 iunie, în timp ce conducea autoturismul a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara parții carosabile.

Din păcate, unul dintre cei 4 pasageri, un tânăr în vârstă de 17 ani, ocupantul locului dreapta spate, a decedat.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o concentrație de 0,83 mg/l alcool pur in aerul expirat. (DETALII AICI)

Ultima oră