generalul iulian cristian gherghe trimis in judecată. este acuzat ca ar fi furat 180.000 de euro de la armată
foto: arhivă

Iulian Cristian Gherghe, cu gradul de general – maior în rezervă, fost director adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA), a fost trimis în judecată de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals.

generalul iulian cristian gherghe trimis in judecată. este acuzat ca ar fi furat 180.000 de euro de la armată

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, la data de 27 noiembrie 2018, Iulian Cristian Gherghe, care avea calitatea de locţiitor al şefului DGIA, şi-a însuşit, fără drept, suma de 179.470 dolari din fondurile ce aparţin acestei structuri militare, scop în care a falsificat şi folosit mai multe înscrisuri oficiale.

Procurorii precizează faptul că prejudiciul a fost achitat în întregime în cursul urmăririi de către general, prin restituirea sumei sustrase.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea Militară de Apel.

Generalul Iulian Cristian Gherghe a fost arestat preventiv pe 27 martie, măsură prelungită apoi de către instanţe.

El este acuzat că a sustras cei aproape 180.000 de euro pentru a-şi cumpăra o casă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică