Curtea de Apel Constanţa urmează să decidă vineri dacă îl repune în drepturi pe lichidatorul Angelo Florian, înlocuit de Tribunalul Constanţa, după ce a acţionat „împotriva intereselor averii” Murfatlar SA şi a creditorilor acestuia.
Producătorul de vinuri Murfatlar, cândva cel mai mare jucător din industria de profil, a ajuns la cel de-al treilea lichidator judiciar în mai puţin de un an de zile după ce Tribunalul Constanţa a decis înlocuirea lui Angelo Ion Florian cu practicianul în insolvenţă Maestro. Acum, fostul lichidator, precum şi creditorul Murfatlar, compania Omnilogic SRL Unipersonală, contestă decizia. Până anul trecut, Murfatlar avea ca lichidator Fair and Full Insolvency Consultant.
„La data de 14 aprilie 2021, (…) lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul prezentat Comitetului creditorilor şi instanţei cu privire la alegaţiile Fair and Full Insolvency Consulting SPRL depuse în dosarul nr 2938/118/2012 al Tribunalului Constanţa cu privire la pretinse abateri de la obligaţiile profesionale ale CII Angelo Ion Florian”, se arată în Buletinul Procedurilor Insolvenţei din aprilie.
La aceeaşi dată, Tribunalul Constanţa admite sesizarea din oficiu a judecătorului sindic în contradictoriu cu intimatul lichidator judiciar CII Angelo Ion Florian şi membrii comitetului creditorilor – intimaţi BRD Groupe SGA SA, Omnilogic SRL Unipersonală, DGRFP Galati-AJFP Constanţa şi dispune înlocuirea intimatului CII Angelo Ion Florian din calitatea de lichidator al debitoarei Murfatlar Romania SA cu practicianul în insolvenţă MAESTRO SPRL, potrivit portal.
„Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă MAESTRO SPRL, cu un onorariu provizoriu de 5.000 lei fără tva şi cotă variabila de 4% din valorificări de bunuri şi recuperări creanţe, din averea debitoarei, în favoarea creditorilor.”
Decizia a fost contestată atât de fostul lichidator, cât şi de creditorul Omnilogic SRL Unipersonală. Această companie figura anterior ca având sediul în Bulgaria, BG-7002 Ruse, UI {tefan Caragea 10, ap. 4 şi CUI-ul 200977329. Acest CUI nu se regăseşte între cele înregistrate în România, iar la Registrul Comerţului din România apare o singură companie Omnilogic SRL, din Vâlcea, cu afaceri de 116.000 de lei. Alte date despre compania Omnilogic SRL Unipersonală nu există.
|n Buletinul Procedurilor de Insolvenţă apare însă că Omnilogic SRL Unipersonală are o creanţă de 74,4 mil. lei la Murfatlar.
Curtea de Apel Constanţa urmează să decidă vineri dacă îl repune în drepturi pe lichidatorul Angelo Florian, înlocuit de Tribunalul Constanţa, după ce a acţionat „împotriva intereselor averii” Murfatlar SA şi a creditorilor acestuia.
Printre creditorii principali ai Murfatlar se mai numără şi BRD Groupe Societe Generale. |n aprilie, în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, apare că BRD „apreciază că probele solicitate de către creditoarea Omnilogic SRL Unipersonală nu sunt concludente şi pertinente. (…) Nu a avut niciun rost tergiversarea procedurii, transformarea procedurii într-o procedură mai mult decât toxică, împotriva intereselor averii debitorului. Acele bunuri s-au valorificat, a existat o ofertă, iar până la urmă, pe oportunitate cei care decid sunt creditorii.”
Tot în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, dar în iunie, apare spre exemplu informaţia conform căreia „CII Angelo Ion Florian a efectuat plăţi către persoane de specialitate, avocaţi şi experţi, fără a avea aprobarea Comitetului Creditorilor şi fără a le menţiona în rapoartele depuse la dosarul cauzei, unde erau consemnate numai sume pentru plată salarii şi conservare şi pază bunuri (…).”
Bătălia din jurul falimentului Murfatlar are loc în contextul în care businessul celui care a fost cel mai mare producător local de vin se vinde acum pe bucăţi. Printre activele ce se vând sau s-au vândut deja se numără crama, via, alte terenuri, stocurile de băuturi şi sediul social. Acestea sunt licitate separat. Crama şi plantaţia de viţă de vie sunt cele mai importante active ale fostului producător de vin Murfatlar.
Producătorul de vin din Dobrogea a intrat în insolvenţă în 2012 la propria cerere. Compania era atunci cel mai mare producător de vinuri, cu afaceri care au ajuns la un maxim de aproape 50 mil. euro. Tot atunci exploata circa 3.100 de hectare de viţă de vie, nu toate pe rod (de aproape 10 ori mai mult decât ce e scos azi la licitaţie), potrivit cifrelor comunicate atunci de reprezentanţii companiei. Compania avea în portofoliu branduri precum Zestrea Murfatlar, Lacrima lui Ovidiu, Trei Hectare sau M1. A urmat apoi falimentul în 2018.
Murfatlar a fost un business controlat de fraţii Dobronăuţeanu (Emanuel-Corneliu Dobronăuţeanu şi Ion {erban Dobronăuţeanu) şi de George Ivănescu. Oameni de afaceri extrem de discreţi, ei s-au implicat în acţionariatul a peste 20 de companii locale cu activităţi în industria alimentară, a băuturilor, dar şi în turism sau proiecte în energie. De altfel, au avut şi alte afaceri cu probleme financiare precum Principal Company (mezeluri) şi fosta companie Biborţeni.
Compania Murfatlar a fost implicată într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la circa 600 mil. lei. Tocmai de aceea, asupra tuturor bunurilor licitate e instituită măsura sechestrului asigurator.
Piaţa de producţie de vin din România s-a dezvoltat în ultimii ani, ajungând la circa 250 de crame, multe dintre ele butic. Cei mai mari jucători sunt astăzi Cramele Recaş, Jidvei şi Cotnari.