În ciuda vremii iernatice, animalele din zona montană, inclusiv din cea cu climat subpolar la peste 1.800 metri altitudine, îşi continuă ciclul vieţii. Printre ele viperele, care sunt mai vizibile în această perioadă, fiindcă ies la năpârlire, depunere de ouă etc. în general, după sfârşitul lui iunie, sunt mult mai greu de observat.
În perspectiva noului sezon de vară, pentru a evita muşcătura de viperă (în Făgăraş întâlnim vipera comună sau Vipera berus) se recomandă portul permanent al bocancilor de munte, cu carâmb înalt, chiar dacă temperatura ambiantă este ridicată. Portul bocancilor vă va feri şi de entorse ale gleznei sau de răniri ale degetelor de la picior, prin lovirea de pietre. Nu se recomandă portul şlapilor sau al adidaşilor, care sunt sursa unui număr însemnat de accidente care ar putea fi evitate.
Trebuie în permanenţă efectuat un control vizual al zonei în care urmează să păşiţi. Nu ridicaţi pietre mari decât după ce, în prealabil, aţi efectuat un control vizual dedesubt pentru a verifica dacă sunt şerpi. Dacă intraţi într-o zonă cu vegetaţie înaltă care nu vă permite verificarea suprafeţei solului, loviţi uşor vegetaţia cu un băţ. În ciuda renumelui, vipera comună este un şarpe timid, care va fugi din calea dumneavoastră şi se va ascunde.
Atenţie, nu încercaţi să vă jucaţi cu ele, sau să le omorâţi, toate animalele fac parte din fauna montană, în plus pot apărea accidentări.
În cazul unei muşcături de viperă (se prezintă ca două înţepături la distanţă de 3-4 mm. După după o oră necrozează şi se edemaţiază, iar victima are senzaţii de vomă şi de ameţeală) anunţaţi 112 sau 0SALVAMONT şi încercaţi să aspiraţi cât mai mult din sângele prezent, prin stoarcere sau prin folosirea unei seringi tăiate care poate fi folosită ca instrument de vacuumare.
Victima trebuie să stea cât mai liniştită, să nu se mişte, pentru a evita răspândirea sângelui în corp şi să aştepte sosirea personalului calificat. Administrarea preventiva a unor antihistaminice poate întârzia acţiunea veninului.
Trebuie precizat că decesul se poate produce la cel puţin 12-24 ore de la muşcătură, dar numai dacă şarpele a reuşit să administreze încărcătura totală de venin, ceea ce nu se întâmplă de obicei, deoarece omul este muşcat numai ca avertisment, ca reacţie de apărare.