foto coadă la serviciul permise - prefectura explică situația

Sibienii care au de rezolvat o problemă la serviciile instituțiilor de stat pot lua legătura cu cineva de la ghișeu în urma unei programări care se face foarte simplu, pe paginile de internet ale fiecărei instituții în parte. Astfel se evită cozile cu care am fost obișnuiți ani la rând. Doar că, dacă nu se respectă aceste programări sau sunt persoane care vin la ghișeu fără să fi avut programare, cozile revin. Asta se întâmplă în ultima perioadă la Serviciul Permise. Coada s-a întins pe câțiva metri, pe trotuar.

Zeci de sibieni, în marea majoritate tineri, au format o coadă de câțiva metri în fața Serviciul Permise din cadrul Prefecturii Sibiu. Reprezentanții instituției spun că acest lucru se întâmplă din cauză că nu sunt respectate programările. ”Se mai întâmplă să se formeze coadă dacă oamenii nu vin atunci când au programare. Sau, dacă vin fără programare. Sau, în marea lor majoritate fiind tineri, vin cu prietenii. Și atunci este normal că se formează coadă. Dar, acest lucru nu se întâmplă mereu și depinde și de ora din zi”, explică Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

foto coadă la serviciul permise - prefectura explică situația foto coadă la serviciul permise - prefectura explică situația

Pentru a evita formarea cozilor și implicit timpii de așteptare, cel mai bine este ca cei care au de depus acte sau de rezolvat vreo problemă la ghișeele statului să își facă o programare on-line și să o și respecte.

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. Este o minciună mare,ptr programare la traseu examen auto nu se poate face online,din cauza asta se formează coadă și încă ceva doar 2 ore pe săptămână se fac programari