Decizie de Guvern - Naveta elevilor va fi decontată
  • Naveta elevilor va fi decontată în sume stabilite, miercuri, prin ordonanţă de Guvern, valoarea medie a unui abonament fiind de 770 de lei per elev pentru 34 de săptămâni.
  • Pentru prima dată în România, va fi plătită şi naveta elevilor care au de parcurs mai mult de 50 de kilometri.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă care face posibilă decontarea navetei elevilor.

Cîmpeanu a precizat că este un prim pas important în rezolvarea acestei probleme care trenează de mult timp.

„Ministerul Educaţiei a fundamentat un echilibru între nevoi reale, disponibilităţi bugetare şi execuţiile anilor precedenţi. Spre exemplu, în anul 2019, naveta elevilor a necesitat o sumă de aproape 80 de milioane de lei. Anul acesta, Ministerul Educaţiei are în buget 100 de milioane de lei pentru decontarea navetei. 100 de milioane de lei pentru 130.000 de beneficiari estimaţi, vreme de 34 de săptămâni ar trebui – asta e durata cursurilor într-un an calendaristic, dar a rămas mai puţin, din păcate – cu o valoare medie de 770 de lei per elev pentru cele 34 de săptămâni”, a spus Cîmpeanu.

Primul element este acela al decontării la un nivel triplu, de la 10 lei la 30 de lei pe lună/ elev pentru primii 3 kilometri, la care se adaugă un tarif de 3 lei per kilometru pentru următorii 47 de kilometri până la 50 de kilometri.

„Asta înseamnă, spre exemplu, 171 de lei un abonament lunar pentru o distanţă de 50 de km”, a precizat ministrul Educaţiei.

Naveta va fi decontată şi elevilor care au de parcurs distanţe care depăşesc 50 de km, aceasta fiind, de fapt, o premieră pentru România.

Al treilea element de noutate este că familia elevului nu mai este nevoită să plătească sumele pentru transportul de la localitatea de domiciliu până la unitatea de învăţământ a elevului. Ministerul Educaţiei, prin inspectorate şcolare şi şcoli plăteşte aceste sume care vor fi decontate pe bază de documente justificative la finalul lunii, scrie Mediafax.

Ultima oră