Numărul cazurilor de cororonavirus este din ce în ce mai mic. Joi a fost prima zi după un an de pandemie cu zero infectări. Fiindcă nu se mai pune presiune pe spitale și sunt mult mai puțini bolnavi, unitățile medicale din județul Sibiu au solicitat Direcției de Sănătate Publică permiterea reorganizării zonelor roșii. Astfel, în prezent sunt mai puține paturi destinate pacienților cu Covid la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, la Spitalul Municipal Mediaș, la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu și la Spitalul Orășenesc Cisnădie. Spitalul Militar din Sibiu nu mai primește bolnavi de coronavirus.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a avizat reorganizarea secțiilor Covid din spitalele de județ. Câteva dintre unitățile sanitare au cerut reducerea numărului de paturi pentru bolnavii de coronavirus, astfel că s-a ajuns la un număr total de 276 de paturi (înainte de reorganizare fiind 532).
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Sibiu, „în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 753/2021 al Ministrului Sănătății privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizare spitalelor și a unităților de dializă în contextul pandemiei de COVID-19 și a listei spitalelor și unităților de dializă care asigură asistența medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte COVID-19, în urma solicitărilor depuse de unitățile sanitare din județul Sibiu, Direcția de Sănătate Publică Sibiu a avizat următoarea capacitate de funcționare a unităților sanitare privind spitalizarea și tratarea pacienților suspecți sau confirmați pozitiv cu COVID-19: un total de 276 de paturi, dintre care 248 pe secții și 28 pe ATI”.
Spitalul Militar nu mai primește pacienți cu Covid
Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu avea o capacitate de funcționare, anterior reorganizării zonelor roșii, de 35 de paturi, dintre care 25 pe secții și 10 pe ATI. În prezent, s-a decis ca unitatea medicală să devină în totalitate zonă verde, astfel că aici nu vor mai fi internați și tratați pacienții care prezintă infecție cu virusul SARS-CoV-2.
Mai puține locuri la Spitalul Județean, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul din Cisnădie și Spitalul Municipal Mediaș
Și la Spitalul Județean Sibiu, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul din Cisnădie și Spitalul Municipal Mediaș s-a luat măsura reducerii numărului de paturi pentru bolnavii cu Covid.
DSP Sibiu a avizat noua structură organizatorică temporară a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu. Astfel, numărul de paturi din zona verde crește de la 600 la 799, clădirea medicală reintră în integralitate în zona verde, iar compartimentele Diabet-Nutriție, Oftalmologie și Endocrinologie vor relua internările. Spitalul va continua să interneze pacienți infectați cu SARS-CoV2, în prezent fiind puse la dispoziție 86 de paturi, dintre care 66 pe secție și 20 pe ATI. Înainte de reorganizare, aici erau 225 de paturi (197 pe secții și 28 pe ATI).
CITEȘTE ȘI: Reorganizare la Spitalul Județean – Mai multe paturi în zona verde și se reiau internările pe mai multe secții
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu avea 60 de locuri pentru Covid, iar în prezent, după reorganizare, rămâne cu 50. Spitalul Municipal Mediaș a avut 52 de paturi, dintre care 2 pe ATI, iar acum are 20 de paturi (2 pe ATI). Spitalul Orășenesc Cisnădie are 10 locuri pentru bolnavii de Covid, înainte de reorganizare având 50.
Spitalul de Pediatrie Sibiu, Spitalul de Psihiatrie Sibiu, Spitalul General CF Sibiu au același număr de locuri, aici nefiind făcute schimbări.