Pacienții și medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu au participat, vineri, la hramul bisericii ridicate în curtea instituției. A fost cinstit Sfântul Luca al Crimeii, al doilea ocrotitor al lăcașului de cult.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi condus de consilierul de misiune din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, Liviu Iulian Tarcău, din care au făcut parte protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, preotul Nicolae Laţchescu de la biserica aflată în sărbătoare, precum şi preoţii misionari Liviu Nelu Resiga şi Iosif Toma. A fost prezent la hramul bisericii şi managerul Spitalului, domnul Florin Neag, alături de cadre medicale, se arată pe site-ul Mitropoliei Ardealului.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. Liviu Iulian Tarcău care a prezentat viaţa şi activitatea misionar-duhovnicească a Sfântului Ierarh Luca al Crimeii şi a transmis credincioşilor şi preoţilor slujitori mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
„Timp de 17 ani, Sfântul Luca al Crimeii a câştigat faimă printre oamenii simpli pentru că era un doctor milostiv, dar şi apreciere în mediul universitar pentru lucrările sale de mare valoare ştiinţifică. În anul 1921, simţind chemarea dumnezeiască, este succesiv hirotonit preot, tuns în monahism, primind numele Sfântului Evanghelist Luca, iar apoi a fost hirotonit arhiereu. Din acel moment, numele lui Hristos a fost propovăduit cu tărie şi fără încetare atât în predici cât şi prin întreaga sa viaţă, reflectată în activitatea de profesor de Anatomie, dar şi de chirurg. Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în vremea unui regim comunist ateu s-a tradus pentru Sfântul Ierarh Luca în 11 ani de închisori şi exiluri. Singur şi prigonit, nu a încetat să se roage lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a rânduit ca darurile sale să nu se piardă. Vocaţia de savant nu s-a stins nici în cel mai îndepărtat colţ al Siberiei, unde a scris în permanenţă lucrări ştiinţifice în domeniul Anesteziei regionale şi Chirurgiei septice. Teolog de înaltă natură şi trăire duhovnicească, savant, doctor fără de arginţi, a reuşit să învingă de unul singur potrivnicia cu multe capete a bolşevismului ateu. Viaţa sa cuprinde exemplificarea concretă a posibilităţii unui dialog dintre ştiinţă şi religie, desfiinţând toate falsele teorii forţat impuse de materialismul dialectic”, a subliniat părintele Tarcău.
La final, atât părintele protopop Ioan Coşa cât şi părintele Nicolae Laţchescu au rostit cuvinte de mulţumire preoţilor şi credincioşilor prezenţi la sărbătoarea hramului.
Biserica din incinta Spitalului Judeţean Sibiu este închinată Naşterii Maicii Domnului şi Sfântului Ierarh Luca al Crimeii. A fost construită în perioada 2000-2002, din lemn, în stil maramureşean, prin eforturile preoţilor Ioan Drăgoi şi Nicolae Laţchescu. În anul 2008 a fost începută pictura, iar pe 13 iunie 2013 locaşul era sfinţit de IPS Mitropolit Laurenţiu.
Sursa: Mitropolia Ardealului