Arhiepiscopia Ortodoxă a Sibiului a anunțat parohiile vacante în județ. Este vorba despre parohiile Mârșa, Șoala și Șmig, unde posturile vor fi ocupate prin numire și transfer:
Termen depunere dosare 8-22 iunie 2021
Nr.crt. | Post Vacant | Protopopiatul | Parohia | Localitatea |
1. | Preot paroh | Avrig | Mârșa | Mârșa |
2. | Preot paroh | Mediaș | Șoala | Șoala |
3. | Preot paroh | Mediaș | Șmig | Șmig |
Pentru postul de preot paroh îşi vor putea depune dosarele preoţi din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului şi licenţiaţi în Teologie Ortodoxă – Secţia pastorală, fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Sibiului, care au susţinut examenul de Capacitate preoţească.
Certificatul de capacitate preoţească este valabil 1 an de la data susţinerii. Începând cu sesiunea septembrie 2013, pentru candidaţii care au obţinut cel puţin media 9,00, valabilitatea certificatului este de 2 ani.
Cei care doresc să ocupe aceste posturi, vor înainta cererea şi dosarul personal în termenul legal la protopopiatele de care aparţin parohiile vacante.
După expirarea termenului de depunere a dosarelor, Protopopiatele vor înainta Centrului Eparhial dosarele cu cererile candidaţilor.
P.C. Protopopi sunt îndrumaţi să verifice dosarele candidaţilor care vor cuprinde documentele specificate în anexa de mai jos.
Cererile care nu cuprind aceste date sau nu au acte doveditoare ale acestora, nu vor fi luate în considerare.
ACTE NECESARE
PENTRU DOSARUL CANDIDAŢILOR
- CERERE DE NUMIRE / TRANSFER sau DE PARTICIPARE LA CONCURSUL PENTRU OCUPAREA UNEI PAROHII
- CURRICULUM VITAE
- ACTE PERSONALE :
- Fotografie color tip album (10/7)
- I. / C.I. (copie)
- Certificat de naştere (copie)
- Certificat de Botez (copie)
- Certificat de cazier judiciar
- ACTE DE STARE CIVILĂ :
- Binecuvântare arhierească pentru căsătorie (pentru candidații la Hirotonie)
- Certificat de căsătorie (copie)
- Certificat de cununie (copie)
- Extras de stare civilă pentru ambii soţi (pentru candidaţii la Hirotonie)
- I. / C.I. a soţiei (copie)
- Certificat de Botez al soţiei (copie)
- Certificate de naştere ale copiilor (copii)
- ACTE DE STUDII :
- Diplomă bacalaureat (copie)
- Diplomă /adeverinţă licenţă (copie)
- Foaie matricolă (copie)
- Diplomă / adeverinţă master şi/sau doctorat (copie ) – unde este cazul
- Certificat de absolvire a cursurilor de definitivare în preoţie / gradul al II – lea / gradul I
- alte acte de calificare / de continuare a studiilor
- Note administrative pe ultimii 5 ani
- Act de hirotonie
- Certificat de Competenţe Pastorale (copie) – începând cu promoţiile de absolvenţi ai anului 2009 (pentru candidaţii la Hirotonie)
- Certificat de Capacitate preoţească (pentru candidaţii la Hirotonie)
- ACTE CARE ATESTĂ ACTIVITATEA ÎN PAROHIE / ŞCOALĂ
- Raport / memoriu de activitate vizat de protopop ( sau inspector)
- Recomandarea / caracterizarea părintelui protopop
- Recomandarea / caracterizarea duhovnicului
VII. ACTE SUPLIMENTARE
- Declaraţia că întreaga familie va locui în parohie
- Declaraţia candidatului că nu are impedimente la Hirotonie ( nu este divorţat, recăsătorit sau căsătorit cu o divorţată, nu a rupt logodna cu o altă persoană, nu are copii dintr-o relaţie anterioară, nu a depus voturile monahale)
- Declaraţia candidatului la Hirotonie că nu desfăşoară nici o activitate incompatibilă cu preoţia (activitate politică, avocat, militar, comerciant, vânător, actor sau artist)
- Adeverinţă medicală din care să rezulte că nu suferă de nici o boală (sau handicap fizic sau psihic) care împiedică slujirea preoţească
- Adeverință sau Extras de Revisal din care să rezulte vechimea în câmpul muncii (pentru candidaţii la Hirotonie)
- Cercetarea canonică (P.C. Pr. Pantiş Petru – pentru candidaţii la Hirotonie)
- Actul de Înfiere în Arhiepiscopia Sibiului (copie) – ptr. candidaţii născuţi în alte eparhii
NOTĂ:
- Pentru candidaţii din alte eparhii: aprobarea ierarhului locului de participare la concurs.
- Se va alcătui un dosar cu Cuprins, având toate actele numerotate, cu adresa candidatului şi numerele de telefon la care poate fi contactat, care se va depune la Protopopiatul de care aparţine parohia vacantă.