Doi sibieni au plătit scump fiindcă n-au stat în carantină

Doi sibieni, femeie și bărbat, au fost amendați cu câte 5.000 de lei fiecare fiindcă au fugit din carantină. Cei doi sunt din orașul Copșa Mică.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 67 de polițiști.

„Astfel, au fost verificate 428 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 56 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 116 mijloace de transport, din care 12 mijloace de transport în comun”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre o femeie în vârstă de 46 de ani și un bărbat în vârstă de 43 de ani, din orașul Copșa Mică, fiecare sancționat cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Ultima oră