Muzeul ASTRA găzduiește sâmbătă, 12 iunie 2021, între orele 18-24, evenimentul Noaptea Muzeelor, ediția a XVII-a. În acest interval, intrarea pentru vizitatori va fi liberă pe cele două intrări principale și cea de lângă Biserica din Bezded (Aleea Elevilor).
Pentru programul din acest an, Muzeul ASTRA a pregătit un atelier gastronomic, organizat în premieră în mediul cultural din Sibiu. Mai precis, șefii și angajații a 4 departamente (25 de persoane) din cadrul Muzeului ASTRA vor găti pentru vizitatori, alături de echipe mixte de la Filarmonica de Stat Sibiu, Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului şi Biblioteca ASTRA.
,,Iată cum în vremuri grele cultura îşi caută resursele în propria grădină! Fie zi sau noapte, cea mai importantă resursă a fost, este şi cu siguranță vor fi întotdeauna oamenii. În semn de respect, la Noaptea Muzeelor din acest an vă invităm la o masă pregătită de noi (la propriu) în aer liber! Rămânem bucuroși de oaspeți într-o noapte în care cultura contează! Pregătim bucate alese într-o mare familie culturală, alături de colegii de la Filarmonica de Stat Sibiu, Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului şi Biblioteca ASTRA.”, a declarat Ovidiu Baron, director general adjunct Muzeul ASTRA
Muzeografi, muzicieni, dansatori profesioniști și bibliotecari vor pregăti la Târgul de Țară din Muzeul în aer liber bucate tradiționale ca ,,papă de coade”, ,,păpricaș de cartofi noi cu carne”, tocană de ceapă cu mămăligă rece, fasole cu ciolan, ostropel de pui, gulyaș, ciorbă și tocană de oaie și de berbecuț, pâine și plăcinte dobrogene. Toate porțiile se vor oferi până la epuizarea lor, contra unor donații, iar suma strânsă va merge către patrimoniul cultural. De altfel, ediția din acest an se va desfășura sub mesajul ,,Cultura contează!?”, pentru a sensibiliza opinia publică asupra modului în cultura este susținută în prezent.
,,De 30 de ani de zile cultura este subfinanțată, deși acest fenomen stă la baza educației și civilizației unei societăți. De altfel, societatea, dacă își dorește o cultură de calitate în viitor va trebui să o susțină mai mult. Atragem atenția factorilor decizionali de la nivel central că astfel de lipsuri, pe termen lung, generează prejudicii patrimoniului material și immaterial din România. Acest patrimoniu poate demonstra oricând că poate produce efecte economice clare, nu doar socio-educaționale.”, a declarat Ciprian Ștefan, manager Muzeul ASTRA
Programul artistic va fi întreținut de Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului , Nicolae și Tudor Furdui Iancu, împreună cu Grupul instrumental Crai Nou și Filarmonica de Stat Sibiu. Recitalurile vor avea loc la Târgul de Țară și în câteva gospodării tradiționale din muzeu. Din păcate, Caravana Noaptea Muzeelor nu va mai fi organizată în acest an, datorită contextului pandemic în care încă ne aflăm. Noaptea Muzeelor este un proiect organizat de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România.
Toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
PROGRAM ȘI LOCAȚII DE DESFĂȘURARE EVENIMENTE NOAPTEA MUZEELOR 2021
TÂRGUL DE ȚARĂ
Atelier gastronomic Muzeul ASTRA, Filarmonica de Stat Sibiu, Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului şi Biblioteca ASTRA
18:00-până la epuizarea porților de mâncare
PROGRAM ARTISTIC NOAPTEA MUZEELOR, EDIȚIA A XVII-A
17:00 – Recital formația Hanu’
ora 18.00 – Deschiderea programului la Târgul de Țară;
Recital susţinut de Nicolae Furdui Iancu, Tudor Furdui Iancu alături de Grupul instrumental Crai Nou din Alba Iulia;
ora 19:00 – Animaţie culturală din Mărginimea Sibiului:- Gospodăria din Tilișca, județul Sibiu
– Solist: Codruţa Rodean
– Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Cindrelul – Junii Sibiului’’
3.ora 19:00 –Moment artistic din zona Bucovina: – Gospodăria din Marginea, județul Suceava;
– Solist: Sînziana Ştefan
– Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Cindrelul – Junii Sibiului’’
- ora 20:00 – Moment artistic din zona Banat: Atelierul din Sasca Română, jud. Caras Severin;
– Solist: Stana Stepanescu
– Solist instrumentist: Bojidar Ciobotin
– Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Cindrelul – Junii Sibiului’
- ora 20:00 – Moment artistic din Oltenia: Gospodarie atelier din Oboga, jud. Olt
– Solist: Izabela Tomiţa
– Solist Instrumentist – țambal: Cătălin Iancu
– Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Cindrelul – Junii Sibiului’’
- ora 21:00 – Moment artistic din Maramureş: Gospodăria din Calinesti Berbesti, jud. Maramureș;
– Solist : Oana Tomoiagă
– Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Cindrelul – Junii Sibiului’’
- ora 21:00 – Moment artistic din zona Munților Apuseni: Gospodăria din Poiana Vadului, Jud. Alba
– Solist: Geanina Gavrilă
– Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Cindrelul – Junii Sibiului’’
- ora 22:00 – Moment artistic din Valea Hârtibaciului: Gospodăria din Săsăuș, jud. Sibiu;
– Solist instrumentist – taragot: Adrian Neamţu
– Solist vocal: Alina Bîcă
– Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Cindrelul – Junii Sibiului’’
- ora 22:00 – Recital Duo Cameral al Filarmonicii de Stat Sibiu: Gospodăria din Stolojani, județul Gorj;
- ora 23:00 – Recital Filarmonica de Stat Sibiu – Cvintetul de alamă al Filarmonicii de Stat Sibiu
Super idee.