Managerii a 40 de instituții teatrale din România au adresat o scrisoare deschisă autorităților prin care cer revenirea treptată la o normalitate, solicitând modificarea condiţiilor de acces la evenimentele outdoor. Singurul manager de teatru din Sibiu care s-a alăturat acestui demers este directorul Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong”, Adrian Tibu.
”Având în vedere că spectacolele noastre se pot desfășura în aer liber, în curtea interioară, dar cu un număr redus de participanți, maxim 50 de persoane, am considerat firesc ca acest tip de evenimente să fie asimilate principiilor de organizare pentru workshopuri în aer liber de exemplu, fără a condiționa accesul pe bază de adeverință de vaccinare, cu asigurarea condițiilor de siguranță sanitară, desigur.”, spune Adrian Tibu.
”Întrucât instituţiile de spectacole, dar şi alte instituţii de cultură dispun şi administrează spaţii exterioare, care se pretează desfăşurării activităţii artistice şi culturale, propunem asimilarea acestora, din punct de vedere al măsurilor în vigoare de acces controlat şi limitat (70%) al publicului, spaţiilor interioare ale aceloraşi instituţii. Spectacolele şi evenimentele instituţiilor de spectacole desfăşurate în spaţii neconvenţionale, în aer liber, care nu se află în administrarea respectivelor instituţii, să se desfăşoare cu prezenţa a maxim 200 de persoane, fără alte condiţionări, la fel cum este prevăzut, în momentul de faţă, pentru categoria de cursuri de instruire sau workshop-uri”, se arată în scrisoare.
Semnatarii documentului precizează că propunerile sunt urmare a analizei făcute măsurilor deja anunţate şi reprezintă totodată o sinteză a concluziilor, pe baza aplicării într-un număr suficient de cazuri a prevederilor în vigoare.
„În măsura în care aceste propuneri ar fi acceptate, pentru noi, managerii instituţiilor de spectacole, ar fi mult mai uşor să administrăm organizarea evenimentelor şi controlul riguros al prezenţei publicului. În acelaşi timp, potenţialii spectatori ar beneficia de condiţii clare şi neechivoce de admitere la aceste spectacole, facilitându-li-se acestora accesul la actul cultural, în condiţii de siguranţă”, precizează sursa citată.
Potrivit managerilor de teatru, aceste sugestii ”nu reprezintă decât o încercare de a aplica prevederi deja adoptate pentru alte tipuri de activităţi cu publicul şi în activitatea instituţiilor de spectacole”.
”Menţionăm că facem aceste propuneri pentru a disocia activităţile instituţiilor pe care le reprezentăm (spectacole ce se adresează unui număr limitat de spectatori – 200) de evenimentele de mare anvergură, cu mii de participanţi, care, în mod firesc, trebuie să respecte norme specifice”, apreciază managerii instituţiilor teatrale.
Scrisoarea deschisă este semnată de peste 40 de manageri de teatre din toată ţara.