Doi cetățeni francezi au murit duminică în stațiunea balneară Dassia de pe insula Corfu. Cel care i-ar fi împușcat s-a omorât apoi în propria locuință.
Duminică, au răsunat focuri de armă în staţiunea balneară Dassia de pe insula Corfu. Alarmaţi de zgomotul împuşcăturilor, locatarii aflaţi în apropiere au apelat numărul de urgenţă şi au chemat în ajutor Poliţia.
Potrivit unor martori citaţi de publicaţia enimerosi.com, cele două victime nu erau turişti, ci un cuplu francez stabilit pe insulă.
Atacatorul ar fi fugit de la faţa locului. Ajuns în propria locuinţă, acesta s-ar fi împuşcat. În momentul de faţă nu se cunosc detalii despre starea acestuia.
Poliţia desfăşoară o anchetă. Cei doi, deşi de origine greacă, ar fi trăit ani de zile pe teritoriu francez.
Se pare că la mijloc ar fi fost o dispută financiară între atacator şi femeia ucisă.