cum se împart banii pentru evenimentele de pe agenda culturala a județului sibiu

Agenda Culturală a Județului Sibiu este conturată, iar sumele pe care Consiliul Județean le va da fiecărui proiect în parte sunt stabilite. Lipsește doar girul consilierilor județeni, care se va da în ședința extraordinară care va avea loc luni, 7 iunie. Cea mai mare sumă, la fel ca în anii precedenți, o va primi Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Propunerea este ca FITS să primească 30.000 de euro din partea Consiliului Județean.

Primăria Mediaș, pentru festivalul ”Mediaş – Cetate Medievală. Târg de meşteşuguri vii” va primi de la CJ 18.283 de lei.

Evenimentul ”Sibiul 830 de ani de atestare documentară” care va fi organizat în zilele de 4 și 5 decembrie de către Mitropolia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Blaj şi Universitatea Babes Boylay, va fi finanțat de CJ cu 12.147 lei.

Instituțiile publice care organizează evenimente vor primi finanțări de la Consiliul Județean pentru Colocviul Naţional Zilele Poeziei Iustin Panţa, Sibiu Dans Festival, Întâlnirea Junilor.

Proiecte culturale au fost depuse și de către asociații private. Dintre acestea cea mai mare sumă o va primi Fundația Astra film care organizează Astra film Festival între 6 și 12 septembrie. Suma alocată este de 28.047 lei. Salonul Internațional de Artă Fotografică va primi din partea CJ 8.449 lei, iar Festivalul Internaţional al Culturii Romani se va organiza și cu cei 10.064 de la CJ. Ars Hungarica va primi și ea puțin peste 10.000 de lei.

Laboratorul de Creaţie al Centrului Naţional pentru Patrimoniul Cultural şi Educaţie Etnoidentitară a Romilor, un eveniment ce se desfășoară între lunile iulie- noiembrie 2021 va primi 20.000 de lei.

Lista cu sumele propuse pentru toate proiectele de pe Agenda Culturală a Județului Sibiu se găsește AICI. 

 

Ultima oră

Comentariul meu