Ciucă: „Nu se pune problema modificării pensiilor și creșterii vârstei de pensionare a militarilor”
foto: arhivă

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că nu se pune problema modificării pensiilor militare și nici vârsta de pensionare a militarilor nu va crește.

„De la Alexandru Ioan Cuza încoace militarii au beneficiat de pensie militară de stat, ca o măsură compensatorie pentru tot ceea ce înseamnă privarea de anumite drepturi și libertăți democratice, pentru tot cceea ce înseamnă sacrificiul și disponibilitatea militarilor de a servi țara indiferent de condiții și de misiune, și, în acest sens, apreciez și sprijinul politic pentru ca pensiile militare să nu intre în categoria pensiilor speciale. Și nu vorbesc doar despre pensiile militarilor din Ministerul Apărării Naționale, ci vorbesc despre pensiile tuturor celor ce fac parte din sistemul național de apărare și siguranță națională”, a spus ministrul.

Ciucă a respins și ideea creșterii vârstei de pensionare pentru militari.

„Să se gândească cineva, să facă un exercițiu de imaginație și să vadă undeva un batalion cu militari între 55 și 60 de ani. Noi nu avem numai funcții birocratice și administrative, sunt și din acelea, dar sunt puține. Armata se caracterizează prin dinamism, prin stare de operativitate, prin energie, prin forță”, a spus Ciucă.

Sursa: Mediafax

Ultima oră