VIDEO - Dezastru la FC Hermannstadt - Sibiul a retrogradat în liga 2

FC Hermannstadt a pierdut cu 1-2 cu CS Mioveni în returul barajului pentru menținerea în liga 1 de fotbal. Sibienii au retrogradat în liga 2 după trei ani petrecuți în prima divizie.

Meciul disputat la Mediaș a început cum nu se poate mai prost pentru echipa lui Eugen Beza. Dâlbea a luat două cartonașe galbene în mai puțin de cinci minute, iar FC Hermannstadt a jucat în inferioritate încă din minutul 6.
Oaspeții nu au știut însă să profite de avantaj, ba mai mult au evoluat modest în primul mitan. FC Hermannstadt a atacat și a reușit să deschidă scorul prin Yazalde, atacantul sibian șutând imparabil din 12 metri.

video
play-sharp-fill

Mioveniul a cerut penalty la un henț făcut în suprafața de pedeapsă de un fundaș al Sibiului, dar arbitrul a considerat că Belu nu a lovit mingea cu mâna.
Mioveniul a reușit golul egalării în minutul 70, printr-un șut deviat de la marginea careului mare, la primul șut pe spațiul porții.
Sibiul a rămas în nouă jucători după ce portarul Cristiano a luat si el cartonaș rosu.

Argeșenii au marcat golul victoriei în prelungiri, prin Panait.
Fc Hermannstadt retrogradează astfel după trei sezoane petrecute în liga 1.
CS Mioveni și Hermannstadt s-au mai întâlnit de patru ori în meciuri oficiale. În sezonul 2017-2018 de Liga 2, în tur, la Mioveni, a fost 1-1, iar în retur, la Sibiu, gazdele se impuneau cu 2-1. În 2019, cele două echipe s-au întâlnit în Cupa României, în faza „optimilor”.
La Mioveni, Hermannstadt a câștigat cu 2-0. În retur, cele două formații au terminat la egalitate. De precizat că în sezonul 2017-2018, pe banca sibienilor se afla nimeni altul decât antrenorul din prezent al argeșenilor, Alexandru Pelici, iar în echipă se regăseau Ștefan Blănaru și Ionuț Rădescu, ambii acum la Mioveni.

Mioveni a rupt „blestemul”!
FC Hermannstadt, din postura de echipă de Liga 1, a mai jucat baraj de menținere în 2019, când a trecut de divizionara secundă U Cluj (2-0 la Cluj, 0-1 la Sibiu). CS Mioveni, ca echipă venită din eșalonul secund, a pierdut un baraj de promovare în Liga 1 chiar vara trecută.
Nu a putut să treacă de Chindia. CS Mioveni a capitulat în deplasare, la Ploiești, 0-2, iar pe teren propriu a înregistrat doar o remiză, 1-1. Nici celelalte echipe din L2 care au disputat astfel de baraje în trecut, din 2016, când a fost introdusă această regulă, nu au reușit promovarea. CS Mioveni izbutește astfel o premieră!

Ultima oră

Participă la discuție

3 Commentarii

Publică

  1. Incetati cu prostiile. SIBIUL nu a retrogradat nicaieri. Sibiul nu mai are echipa reprezentativa.
    Nu stiu ce echipa este Hermannstadt, dar in nici un caz nu este a Sibiului. Pe mine nu ma reprezinta si nici nu ma intereseaza ce se intampla cu ea. Sa o sustina Wernarii si cei care se simt reprezentati de o astfel de denumire.
    Eu sunt SIBIAN. Echipa mea de suflet a fost INTER Sibiu. Pacat ca nu mai avem echipa de fotbal la Sibiu.

  2. ce dezastru, in fiecare an retrogradeaza cel putin 2 echipe, acum e randul Sibiului. dezastru e falimentul, nu o chestie normala, care se intampla din cand in cand.

  3. Un blat ordinar !!!!
    Ma întreb dacă super finantatorii lui Hermannstadt ,acum sunt multumiți cu, câștigurile obținute in urma acestei șiretenii?