Peste o sută de elevi sibieni au cerut să învețe în online - Ce motive au invocat
Foto: GettyImages

Cursurile online nu mai sunt o noutate la fel cum erau acum un an și jumătate. Elevii au pendulat între cursurile față în față și cele prin internet, iar motivațiile autorităților pentru un sistem sau altul s-au schimbat destul de des. Ce a rămas însă bătut în cuie a fost posibilitatea elevilor de a opta exclusiv pentru cursurile online, dar în anumite condiții. În județul Sibiu s-au înregistrat 166 de astfel de cereri.

Elevii, prin intermediul părinților, pot opta pentru a participa exclusiv online la cursuri în cazul în care suferă de boli ce pot fi agravate dacă s-ar infecta cu covid 19 sau locuiesc cu persoane vulnerabile, putând fi expuse astfel la o posibilă infectare. Astfel de situații au fost invocate în cele 166 de cereri.

Dintre acestea, cele mai multe au venit de la elevii din municipiul Sibiu- 130. 9 elevi învață doar în în online în Mediaș, câte 4 în Avrig și Tălmaciu, câte 2 în Cisnădie și Agnita și 15 cereri au venit din mediul rural.

Cei mai mulți elevi care nu au mai fost la școală fizic de luni bune pentru că au optat exclusiv pentru învățământul online sunt din ciclul primar- 62. 53 merg la gimnaziu, 38 la școli profesionale, și 9 sunt liceeni, iar 4 cereri au venit de la părinții copiilor de grădiniță.

”Acești elevi urmăresc cursurile în timp real. Fie în clasă există o cameră de luat vederi, fie profesorul are un laptop cu cameră, iar elevii se conectează la platformă. La examene însă trebuie să meargă fizic, nu se pot susține online. Pentru elevii de clasa a VIII-a care prezumtiv ar fi bolnavi în timpul examenelor va fi o sesiune specială, dar pentru examenul de bacalaureat nu, doar sesiunea de toamnă”, spune Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

 

 

 

 

Ultima oră