Fetițe lovite pe trecerea de pietoni pe Coposu - Șoferița a fugit și avea și permisul suspendat
Foto Arhiva

O tânără de 20 de ani din Sibiu a lovit două minore care traversau regulamentar și a fugit de la locul accidentului, deoarece avea permisul suspendat.

La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 19,30, în municipiul Sibiu, o sibiancă în vârstă de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Corneliu Coposu, spre centrul municipiului, la trecerea pentru pietoni din apropirea intersecției cu strada Constituției, nu a acordat prioritate și a acroșat două minore în vârstă de 13, respectiv 14 ani, din municipiul Sibiu, care traversau partea carosabilă regulamentar.

Conducătoarea auto a oprit, a discutat cu cele două minore cu privire la starea lor de sănătate, după care a părăsit locul producerii evenimentului. Cele două minore au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internarea. Polițiștii rutieri au identificat și depistat conducătoarea auto constatând că dreptul acesteia de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat.

”În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor, respectiv vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Ultima oră

Un răspuns la “Fetițe lovite pe trecerea de pietoni pe Coposu – Șoferița a fugit și avea și permisul suspendat”