Copilul erou - Și-a salvat surorile din foc și prietenul de la înec
Sursa: Aleph News

Emanuel Bojian, un copil din Vaslui, a devenit erou la vârsta de 6 ani, când şi-a salvat surorile din flăcări. Trei ani mai târziu, la 9 ani, băiatul şi-a salvat prietenul de la înec. Pompierii l-au premiat pentru faptele sale de curaj.

Povestea lui Emanuel Bojian este una nemaiîntâlnită. Avea doar 6 ani când casa din judeţul Vaslui, unde dormea, a luat foc. S-a trezit speriat când hainele de lângă el au fost cuprinse de flăcări, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să îşi ia în braţe cele două surori în vârstă de trei luni, respectiv doi ani.

Emanuel a fugit să cheme ajutoare. Părinţii erau plecaţi la muncă în străinătate, iar copiii rămăseseră în grija bunicilor.

Astăzi, Emanuel are 10 ani, dar nu poate uita niciun detaliu din acea zi geroasă de iarnă.

„Dormeam şi m-am trezit de la fum. Am vrut să mă îmbrac şi ardeau toate hainele şi apoi m-am speriat puţin şi am luat fetele şi am ieşit în faţa uşii să îi strig pe mamaia sau pe tataia şi nu erau şi am fugit”, povesteşte Emanuel Bojian.

Întrebat de unde crede că a avut instinctul de a lua fetiţele şi să fugă, Emanuel a răspuns: „De la Dumnezeu”.

Trei ani mai târziu, când avea 9 ani, Emanuel a devenit erou pentru a doua oară, când şi-a salvat de la înec un prieten. Erau amandoi cu bicicletele când băiatul de 13 ani a căzut într-un râu şi a fost luat de ape. În acel moment, Emanuel spune că nu a stat niciun minut pe gânduri și chiar dacă nu ştia să înoate foarte bine, a simţit că datoria lui este să îşi salveze prietenul.

„Am salvat un copil de la înec. Mergeam cu bicicletele şi el a căzut de pe un pod şi l-am scos din apă. A strigat după ajutor şi eu am sărit în apă şi l-am scos”, îşi aminteşte Emanuel Bojian.

Faptele lui au fost apreciate şi de pompierii din zonă, care i-au dat o medalie. Cu toate că nu i se pare că a făcut un lucru de lăudat, Emanuel ştie că menirea lui în viaţă este să salveze oameni, aşa că se pregăteşte să devină pompier.

Ultima oră