Trăim într-o lume în care totul se rezumă la artă. Privești în jur și tot ce vezi se naște din mâinile unui artist. Fie că vorbim despre muzică, film, pictură, fotografie, lucrul cu lemnul sau sculptură. Cana din care ne bem cafeaua dimineața tot de un artist e făcută. Tabloul pe care l-am atârnat pe perete și care dă suflet unei încăperi, tot creația unui artist este. Muzica pe care o ascultăm pe fundal, în trafic, în drum spre serviciu, ori serialul pe care îl îndrăgim… din aceeași sursă provin. Am conștientizat cu toții cât de mare nevoie avem de artă, mai mult ca oricând, în plină pandemie, când ne-am văzut închiși în case, reușind să apreciem ceea ce ne înconjoară.
Cezar Stanciu are 25 de ani și este artist. Până la mijlocul liceului, n-a știut că asta va deveni. A urmat o școală cu profil pedagogic dar, la un moment dat drumul său s-a schimbat. În prezent, tânărul realizează diverse lucrări – picturi abstracte, portrete supradimensionate, picturi pe articole vestimentare – lucrări care la bază au pornit din anumite căutări ale artistului, despre care spune că, involuntar, vorbesc despre el.
De la Filologie la Arte – Meditații cu o sculptoriță
I-a plăcut desenul de mic, dar niciodată n-a fost mulțumit de lucrările sale. Părinții lui l-au susținut și au crezut în talentul său, iar astfel a ajuns să studieze la Liceul de Artă.
„De mic îmi plăcea să desenez, îmi ieșea decent, nu pot să zic că excelam, deși lumea zice că era ok, eu nu mă consideram bun. Până în clasa a XI-a nu am avut legătură cu domeniul acesta deloc. Îmi căutam ceva de viitor, dar nu mă atrăgea nimic din materiile pe care le frecventam, fiind la secția de filologie pe atunci. Mama insista să îmi urmez chemările în direcția artistică. Iar asta a făcut că, între timp, întâlnindu-mă cu un prieten, din discuție în discuție, a ajuns să-mi povestească despre Roxana Ionescu, sibiancă, cu care făcea pregătire pentru examenul de admitere la facultatea de Arte. Astfel, făcându-mi cunoștință cu ea, am ajuns să îmi încep și eu inițierea în domeniul artei. Roxana nu era profesorul tipic de desen, având un sistem aparte de abordare a elevului și a motivației acestuia. Neinteresând-o partea financiară, ci dezvoltarea noastră artistică cât mai calitativă și mai rapidă în contextul dat, aceasta nu ne taxa pe orele de meditații, ci exclusiv pe orele în care absentam sau pe temele nefăcute, în așa fel încât să nu avem nicio piedică în parcursul nostru, fiind chiar o motivație în plus. Având la dispoziție doar un an jumătate pentru pregătire, trebuia să depunem multă, multă muncă să ajungem la nivelul elevilor care studiau arta de mici. Astfel lucram atât la atelierul Roxanei, ghidați de ea, cât și acasă, primind teme de lucru care constau în studii ale portretului, a anatomiei umane. Ulterior am reușit să mă transfer și la Liceul de Artă, în ultimul an, având ocazia să particip la Olimpiada Națională de Arte Vizuale de la Arad pe specializare sculptură. A fost o perioadă foarte interesantă din viața mea”, spune Cezar. 
Portretul nu trebuie să copieze exact trăsăturile modelului. Importantă este energia pe care ți-o transmite un portret
Multă lume apreciază un portret desenat în funcție de gradul de asemănare cu subiectul, de frumusețea și rigurozitatea acestuia, dar în fond, spune Cezar, „dacă trecem peste aceste judecăți superficiale, putem înțelege și aprecia cu adevărat și alte abordări mai expresive în crearea unui portret, cum ar fi stilizarea dusă până la abstract a figurii umane”.
„Din punctul meu de vedere, un portret desenat nu trebuie să fie o copie a modelului. El o să semene la un moment dat, nu trebuie să plecăm cu acest gând”, explică Cezar.
Portrete de dimensiuni mari – „Am pictat și cu un mop. Folosesc materiale utilizate în sculptură (ghips, ciment, nisip) cu care creez volume și texturi”
După liceu, Cezar a urmat facultatea la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Pe parcursul celor trei ani de Licență studiind sculptura, acesta a mers în paralel și în alte direcții: desen și pictură. I-a plăcut să modeleze portrete, printre care îl amintește pe cel al Regelui Mihai.
https://www.instagram.com/p/Bqe8oPolxKD/
Așadar, tema portretului i s-a părut mereu expresivă, având o afinitate în a reda portretele în diferite moduri și tehnici. Apoi, când s-a înscris la Master, și-a găsit drumul.
„În timpul masterului, când nu lucram la temele de atelier, care țineau de sculptură și volumetrie, eu continuam să desenez portrete și compoziții pe dimensiuni mici, pe care le lăsam împrăștiate pe masa de lucru. Astfel, într-o zi au fost descoperite de către profesorul de an, Septimiu Jugrestan, un profesor excelent, care m-a încurajat să-mi continui căutările în direcția aceasta, să experimentez cu dimensiuni, cu materiale, teme de lucru, toate acestea urmând sa se transforme într-un proiect personal formator.
Trecerea de la formatul A4 la formate mari (2-3 metri) a reprezentat pentru mine o provocare, realizând că între mine și suprafața de lucru, există o comunicare, o relație, aceasta întâmplându-se prin unealta de lucru, de la mine către lucrare și de la lucrare către mine. Este o comunicare tacită, am observat o legătură mai intensă cu ceea ce creez, găsindu-mă în alt spectru de comunicare decât în cel al unor portrete mici de expresie. Văzându-mă în fața unor pânze de 2 metri, respectiv 3 metri, îmi dau seama că procesul de creație necesită implicarea întregului meu corp, presupune mișcare în jurul lucrării. Îmi creez o unealtă prin care să mă depărtez de lucrare când aplic vopseaua, să văd lucrarea în spațiu, fixând o pensulă pe un băț mai lung.
Abordez autoportretul ca reper de lucru folosind poze cu mine realizate într-o anumită lumină care să îmi favorizeze semnele și proporțiile pe care urmează să le aplic pe suprafață. Încep să folosesc materiale de construcții, materiale organice, observând la alți artiști (Miquel Barcelo, Anselm Kiefer, Antoni Tapies) această abordare a materialelor. Am început să adaug în lucrări ghips, ciment, mortar, adezivi, fiind inspirat de materialele pe care le-am folosit în sculptură. Nisipul îl amestec cu vopseaua ca să creez o vâscozitate a vopselei, iar materialele ca ghipsul sau cimentul/mortar/adeziv le introduc în lucrare, ca baza texturală să redau o atmosfera sculpturală suprafeței”, spune Cezar.
„Reccurence” – O instalație de lucrări unde privitorul are un rol important
Proiectul „Reccurence” al artistului Cezar Stanciu constă într-o instalație de portrete supradimensionate. Lucrările au luat viață în urma unui proces amplu. „Am încercat să anticipez cât mai puțin următorul pas pe care îl voi face în lucrare, lăsându-mi gesturile să curgă necenzurat și îndepărtându-mă de teama de greșeală”, spune sibianul.
Ce este interesant la aceste lucrări de mari dimensiuni este faptul că, privite de la distanță, dau impresia unui portret. Dar, de aproape, iluzia portretului dispare, iar privitorul poate relaționa mult mai personal, complex și contemplativ cu ceea ce vede.
„Privitorul poate relaționa cu lucrarea în două moduri. Odată privită de la distanță, se citește limbajul figurativ, creând iluzia unui portret. Pe măsură ce privitorul se deplasează înspre lucrare, iluzia portretului dispare și intervine un limbaj mult mai complex, cu care privitorul relaționează într-un mod mai personal, mai contemplativ. Straturile de material care se întrevăd împreună cu vopseaua care curge sau care este aplicată într-un mod violent, toate acestea spun povestea trăirii mele în acele momente”, spune Cezar despre Reccurence.
Picturi pe haine și accesorii
În timpul liber, Cezar pictează pe haine, adidași și accesorii, cum sunt gențile sau portofelele. Îi place să lucreze și cu lemnul, să recondiționeze într-o manieră unică obiectele vechi și să le dea un suflu nou. El a participat, de altfel, și la două expoziții de grup în cadrul „Noaptea Albă a Galeriilor” Sibiu. Multe dintre lucrările pe care le-a realizat, lucrări abstracte, le-a vândut, astfel că acum acestea și-au găsit locul în casele iubitorilor de artă.
Pe Cezar Stanciu îl găsiți pe Instagram, acolo unde puteți fi la curent cu toate lucrările pe care le face.
