Piscinele și ștrandurile se redeschid - Unde ne „bălăcim” în această vară la Sibiu și în împrejurimi
Sursa: Facebook Aqua Club Elatis

Vești bune pentru sibienii și turiștii care au așteptat cu nerăbdare redeschiderea piscinelor. Majoritatea ștrandurilor din Sibiu și din împrejurimi sunt pregătite pentru deschidere, așteptând ca vremea să permită acest lucru.

Este prima zi de vară, iar soarele nu se grăbește să apară. Vremea este rece și ploile continuă să cadă peste orașul de pe Cibin, însă, atât cetățenii, cât și proprietarii piscinelor din zonă sunt nerăbdători și speră să vină căldura cât mai curând și să poată savura din plin zilele de vară. Chiar dacă regulile sunt mai permisive, există niște criterii care trebuie respectate obligatoriu. Accesul la piscine și ștranduri se va face cu respectarea distanţei de cel puţin 2 metri între persoane. Şezlongurile vor fi aşezate încât să permită o distanţă de 2 metri în oricare direcţie pentru persoane care nu fac parte din aceeaşi familie, iar pe teritoriu vor fi amplasate recipiente cu dezinfectanți. Iată câteva dintre cele mai populare piscine și ștranduri din județul Sibiu, unde putem să ne „bălăcim” și în acest an.

Aqua Club Elatis din Avrig

Ştrandul Aqua Club Elatis din Avrig și-a deschis ușile pentru vizitatori de marți, 1 iunie. Este o locație prielnică, situată la doar câteva minute de Sibiu, care oferă toate facilitățile pentru relaxare. Aici veți găsi piscină încălzită, piscină pentru copii și plajă cu șezlonguri. De asemenea, există un bar și un restaurant cu un meniu bogat. Administrația ne asigură că și măsurile de prevenție împotriva răspândirii coronavirusului sunt respectate cu strictețe. Tarifele de acces au rămas nemodificate, acestea reprezentând 20 de lei pentru adulți și 15 lei pentru elevi și studenți, iar copiii sub 6 ani beneficiază de intrare gratuită.

Ștrand Tălmaciu

Ștrandul din localitatea Tălmaciu se pregătește pentru deschidere și promite să ofere cele mai bune condiții pentru clienți. Administratorii spun că, cel mai probabil, vor da start sezonului după data de 20 iunie, pe măsură ce vremea de afară se va îmbunătăți. Prețul unui bilet pentru copii până în 15 ani este 15 lei, iar pentru adulți 25 de lei. Copiii sub 7 ani au acces gratuit.

Pensiunea Mai

Pensiunea Mai din zona Curmătură este una dintre cele mai cunoscute și apreciate din județ care și-a deschis ușile pentru sibieni și turiști de la 1 iunie. Deși vremea de afară nu este favorabilă pentru bălăceala în piscine. Pentru piscină tariful este de 50 de lei de persoană, cu șezlong inclus. Prioritate la piscină au persoanele cazate în pensiune. Administratorii localului spun că pe timpul săptămânii nu prea sunt persoane cazate, așa că atunci sunt șansele mai mari să prindeți un loc la piscină.

Piscina Sunshine din Cisnădioara

Un alt loc extrem de frumos și cochet este piscina Sunshine aflată în localitatea Cisnădioara. După multe pregătiri, piscina Sunshine este gata să-i primească pe toți cei dornici de a petrece timpul într-o manieră plăcută și relaxantă. Administratorii spun că totul este pregătit, dar vremea încă nu permite sibienilor să vină la bălăceală. Tarifele sunt de 35 lei pentru adulți și 25 pentru copii de luni până joi, iar de vineri până duminică, tariful va fi de 40 de lei pentru adulți, respectiv 30 pentru copii.

REYA Event Club Mediaș

O locație deosebită cu facilități multiple stă la dispoziția sibienilor începând de vineri, 4 iunie. Șezlongurile sunt pregătite, limonada este rece, iar apa – numai bună pentru baie. Tarifele sunt de 25 lei pentru adulți și 15 pentru copii de luni până joi, iar de vineri până duminică, tariful va fi de 30 de lei pentru adulți, respectiv 20 pentru copii.

Lacurile Naturale Ocna Sibiului

Un edificiu natural al Transilvaniei este stațiunea Ocna Sibiului, care se află la doar 17 km de Sibiu. Aici turiştii pot găsi lacuri cu ape sărate, plaje amenajate şi restaurante cu terase. Lacurile naturale de la Ocna Sibiului sunt pregătite pentru redeschidere în data de 1 iunie, iar în primele zile, vor fi și reduceri la tarifele de intrare. În perioada 1-10 iunie,  prețul biletului de intrare pentru adulți este 20 lei în intervalul orar 07:00-18:00, iar pentru copii, taxa este de 10 lei. După ora 18:00 prețurile sunt reduse, biletul pentru adulți costă 10 lei iar copiii sub 18 ani au acces gratuit. După data de 11 iunie, tarifele vor crește. Intrarea pentru adulți va costa 30 lei în intervalul orar 07:00-18:00, iar pentru copii, taxa este de 15 lei. După ora 18:00, biletul pentru adulți costă 15 lei iar copiii au acces gratuit. Mai multe detalii AICI.

Baia Populară Neptun

Porțile Băii Populare Sibiu se vor deschide, iar sibienii pot veni să înoate într-un bazin complet reabilitat și modernizat. De asemenea, au fost amenajate trei saune moderne: o saună uscată cu aromaterapie, o saună umedă și o salină cu sare de Himalaya, care poate fi folosită ca zonă de relaxare, dar și pentru tratamentul afecțiunilor respiratorii. Există și camere de terapie, trei la număr: una cu pietre jad, una pentru hidroterapie și una pentru masaj clasic. De asemenea, baia dispune de o sală de fitness cu o suprafață triplă față de cea precedentă, amenajată într-un spațiu inedit, la subsolul clădirii, în locul fostelor spații tehnice. Aceasta a fost dotată cu aparate de ultimă generație, care pot fi utilizate inclusiv de către persoanele cu dizabilități. În plus, s-a amenajat și o sală de activități sportive tip yoga, pilates, aerobic, situată în mansarda proaspăt amenajată în podul reabilitat al clădirii. În curtea interioară vă puteți savura cafeaua, iar copiii se pot juca în spațiul de joacă. Tarifele pot fi consultate AICI.

Ultima oră