Oierii din Poiana Sibiului, disperați - Nu au ce să facă cu lâna colectată

Dacă până nu demult lâna colectată de oierii din Poiana Sibiului era un plus de venit pentru ei, acum s-a transformat într-o adevărată problemă. Și asta din cauza faptului că nu mai există decât un punct de colectare al lânii, iar oierii nu mai au ce să facă cu tonele de lână.

Traian Stoiță, președintele Asociației pentru Promovarea Comunei Poiana Sibiului, spune că ”județul Sibiu colectează 75% din totalul cantității de lână din România, aproximativ 12.000 de tone, în cele 15 centre de colectare, din care azi doar unul singur mai e deschis, întrucât crescătorii de ovine nu mai sunt motivați să aducă lâna la centre, în lipsa ajutorului de 2 lei/kg, care le acoperea cheltuielile legate de tunsul oilor”, conform agrointel.ro

”Trăim vremuri tulburi, cauzate de dezinteresul celor care conduc față de făuritorii de hrană ai României, față de fermierii care prin multă trudă reușesc cu greu să mențină pe o linie de plutire zootehnia din țara noastră. Ne aflăm în postura de a aștepta milă din partea mai marilor Europei, în loc să ne bucurăm de a valorifica la nivelul real producția noastră. În perfect acord cu acest trend se află și cei care ne guvernează și își oferă zâmbetele false, în loc de programe sigure și clare, care să vină în sprijinul celor care abia mai fac față costurilor, pentru a duce mai departe, ca tradiție definitorie, creșterea animalelor. Lâna, aurul ciobanilor, care reprezenta o sursă sigură de venit pentru toate cele de trebuință în desfășurarea activităților specifice, arde pe câmpurile țării, devenind o povară pentru crescătorii de ovine”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației pentru Promovarea Comunei Poiana Sibiului.

Ministrul Oros a oprit programul ”Lâna” anul trecut

Funcționarea centrelor de colectare a lânii a fost susținută în activitate de programul ”Lâna” care a reușit să creeze un circuit între crescători și centrele de colectare și, ulterior, prelucrare. ”În 1 iulie 2017, ministrul Petre Daea a lansat un program, ca soluție stimulentă pentru colectarea lânii. S-a finanțat prin ajutor de minimis suma de 1 leu/ kg de lână, predat la centrele de colectare. În anul 2018, fermierii și-au încasat sumele atât pentru 2017, cât și pentru 2018, iar în anul 2019 s-a aprobat suma de 2 lei/ kg de lână, pentru anul 2020. În anul 2020, ministrul Oros nu a prevăzut sumele pentru acest program, iar efectele HG-ului au fost de la sine anulate”, explică Traian Stoiță parcursul ajutorului de minim pentru lână, un program care la acest moment nu mai există.

 

Ultima oră