VIDEO - Castor în acțiune pe Cibin la Sibiu

Castorii sunt din ce în ce mai prezenți pe raza municipiului Sibiu. Deseori sunt observați de sibieni pe malurile Cibinului în mai multe zone din oraș. Duminică, un trecător a surprins în imagini un castor „în acțiune”.

Deși fac parte dintr-o specie ce dispăruse din România o mare perioadă de timp, castorii sunt din ce în ce mai des întâniți în urbea de pe Cibin. Ei pot fi observați în jurul râului în mai multe zone din oras. Un sibian a observat un astfel de exemplar, duminică, în cartierul Terezian și l-a filmat. Acesta nu s-a lăsat intimidat de privirile trecătorilor sau de sunetul mașinilor care treceau pe șosea și și-a continuat treaba.

video
play-sharp-fill

Sibianul care ne-a furnizat imaginile spune că în zona respectivă erau duminică trei castori.

În 2014, WWF (World Wide Fund for Nature), care monitoriza aceste animale, făcea un anunț extraordinar: castorii au revenit în Delta Dunării după o absență de 200 de ani. Cei de la WWF au publicat și imagini cu castorii din Delta, suprinși de camerele de supraveghere în vreme ce-și construiesc vizuinele. „Primele clipuri video obținute în urma acțiunii de monitorizare confirmă încă o dată prezența castorului în Delta Dunării, după o absență de aproape 200 de ani din România. Imaginile au fost obținute de la cinci camere cu infraroșu amplasate în zona unde trăieste familia de castori, în complexul lacustru Somova – Parches.”

Acum, castorii sunt prezenți și în Sibiu.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. 17 Octombrie 2021 în jurul orei 22:00, am observat un exemplar pe strada Viitorului, vis-a-vis de Kaufland. S-a plimbat puțin pe carosabil apoi a dispărut spre Cibin. Era mai mare decât o pisică. Nu părea speriat prea tare de mașini, dar n-am reușit să îi fac nici o poză clară 🙁