Doi sibieni au fost transportați la spital, vineri noapte, după ce au fost implicați într-un accident grav la Târnăveni. Aceștia s-au izbit cu mașina de zidul unei case, după ce șoferul a pierdut controlul volanului.
Accidentul s-a petrecut aproape de miezul nopții pe strada Șoimilor din municipiul Târnăveni, județul Mureș. Un sibian din Brateiu, în vârstă de 19 ani, a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe carosabil, izbindu-se cu mașina de un zid. Atât el, cât și pasagerul, tot sibian, au fost duși la spital.
„Deplasați la fața locului, din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un singur autoturism, înmatriculat în județul Sibiu, condus de un tânăr, de 19 ani, din comuna Brateiu, județul Sibiu, care a părăsit partea carosabilă și a lovit un imobil. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoturismului, precum și a unui pasager, de 21 de ani, din Târnăveni, ambii fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
În cauză a fost înregistrat un dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului.
Sursa: zi-de-zi.ro