Calea Dumbrăvii, blocată de un copac căzut - Pompierii l-au ridicat
FOTO: arhivă

Un copac a blocat ambele sensuri de mers de pe Calea Dumbrăvii în zona Muzeului Astra. Pompierii au intervenit, noaptea trecută, să-l ridice de pe drum.

„Pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns prompt, în ultimele 24 de ore, unui număr de peste 40 de solicitări venite pe numărul de urgență 112. De asemenea, în această perioadă un număr de 22 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de prim-ajuor medical calificat SMURD”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Calea Dumbrăvii blocată

În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, salvatorii sibieni au fost solicitați să intervină pentru degajarea unui copac căzut în municipiul Sibiu, Calea Dumbrăvii, în fața Muzeului Astra care bloca ambele sensuri de circulație ale carosabilului.

Case, garaje, subsoluri și gospodării inundate

În contextul Codului Portocaliu de ploi însemnate cantitativ valabil până ieri, la ora 21:00, pompierii militari din cadrul Detașamentului Sibiu au intervenit în sprijinul cetățenilor la un număr de 13 solicitări în municipiul Sibiu și localitatea Bungard. S-a intervenit cu 6 autospeciale, 8 motopome și 6 electropompe pentru evacuarea apei din 10 subsoluri, 1 casă, 1 curte și 5 garaje.

Reamintim cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pun în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 !

Ultima oră

Comentariul meu

Publică