furt în piață la mediaș - un hoț i-a distras atenția unui bărbat și i-a luat banii
foto: arhivă

Un bărbat din Deva este cercetat penal de polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș, fiind bănuit că la data de 09.04.2021, ar fi sustras banii și documentele unui bărbat. Totul s-a întâmplat în Piața Agroalimentară din municipiu.

Reclamantul, la data de 09.04.2021, a sesizat faptul că în timp ce se afla în Piața Agroalimentară din municipiul Mediaș a fost abordat de o persoană necunoscută de sex masculin, care i-a distras atenția, sustrăgându-i din buzunarul stâng al gecii un portmoneu, care conținea 2.500 lei, 220 euro, acte de identitate și diferite tipuri de carduri, inclusiv bancare.

furt în piață la mediaș - un hoț i-a distras atenția unui bărbat și i-a luat banii

„În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș, în cursul zilei de ieri, a fost identificat un bărbat în vârstă de 41 de ani, domiciliat în Deva, bănuit de săvârșirea acestei fapte. Totodată, din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că același bărbat ar mai fi suspectat de săvârșirea a altor 2 infracțiuni de furt, prin aceeași metodă, fapte produse la data de 11.02.2020 și 01.10.2020, în municipiul Mediaș”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă. Cercetările în acest caz continuă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică