actualizare meteo - avertizare de ploi și grindină, prelungită la sibiu

Avertizarea de vreme rea a fost prelungită cel puțin până sâmbătă dimineața. Județul Sibiu se află printre cele 12 județe aflate sub atenționare cod galben de ploi puternice.

Județele vizate de codul galben de ploi sunt Hunedoara, Alba, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Olt, Argeș, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu.

Atenționarea intră în vigoare miercuri, la ora 14.00, și este valabilă până joi, la ora 6.00.

În această perioadă, local în Oltenia și Muntenia, precum și în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25 – 35 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp.

Meteorologii au emis și o informare de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cu precădere la munte, în sudul, centrul și estul țării.

Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, izolat căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 – 50 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.

Informarea meteorologică este valabilă până sâmbătă la ora 10.00.

Ultima oră

Comentariul meu