Ministrul Culturii - ”Sperăm ca rezultatele evenimentelor pilot să ne permită să relaxăm normele”

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, speră că rezultatele evenimentelor pilot vor fi un argument bun în vederea relaxării normelor după 1 iunie pentru evenimentele culturale.

„Mai avem puţin şi vom afla concluziile celor două spectacole pilot din interior. Săptămâna viitoare încercăm să vedem ce putem oferi celor de la INSP şi CNSU legat de aceste evenimente şi ce anume poate fi aplicat în normele următoare, ca şi concluziile care vor fi trase după acest eveniment pilot, un eveniment la care, la fel şi la celelalte din interior, ai nevoie doar de buletin, indiferent dacă eşti vaccinat sau te-ai testat sistemul îţi arată dacă îndeplineşti aceste condiţii, deci nu ai nevoie de niciun altfel de document decât cartea de identitate. (…) Consider că evenimentele culturale nu au reprezentat niciodată vreun risc din punct de vedere epidemiologic, muzeele au funcţionat tot timpul şi s-a văzut că acest lucru nu a influenţat în niciun fel rata de infectare. Mai mult decât atât, vara trecută am avut evenimente în permanenţă în aer liber şi la fel nu am avut parte de incidente nefericite din punct de vedere epidemiologic. Aşadar, avem toate argumentele şi sperăm că de data aceasta vor fi mai înţelegători cei de la CNSU vizavi de solicitările noastre, mai ales cu acea distanţă de 2 metri între participanţi cu care noi nu suntem de acord”, a spus Gheorghiu, conform Agerpres.

El a precizat că distanţarea fizică de doi metri între participanţii la evenimentele culturale ar trebui să fie înlocuită cu una de un metru.

„În primul rând, să fie înlocuită norma de distanţare de la 2 metri pătraţi pentru participanţi la un metru pentru că asta ar ajuta mai mult organizatorii de evenimente să îşi poată desfăşura activitatea. Mai mult de atât, rezultatele şi altor experimente pilot ne-au arătat că interacţiunea la scară mare la participanţii unui eveniment în aer liber este la intrare şi la ieşire, iar pe parcursul desfăşurării evenimentului riscul este spre zero. De ce? Pentru că oamenii stau de obicei grupaţi în funcţie de persoanele cu care au venit însoţiţi. Aşadar, interacţiunea la scară mare este doar la intrarea şi la ieşirea de la eveniment. Eu zic că mai bine trebuie să ne axăm, când elaborăm aceste norme, pe nişte chestiuni clare de cum intră lumea şi iese de la eveniment fără a interacţiona între ei. Eventual o intrare pe sectoare etapizat şi la ieşire la fel decât să punem această distanţare uşor absurdă aş spune eu, doi metri de participant este absurd. La un eveniment în picioare tu nu poţi controla fiecare persoană cum stă grupată faţă de cei cu care a venit însoţită. Ar trebui poate un steward la două persoane ca să faci acest lucru, mai mult decât atât ar însemna că soţul ar trebui să stea la doi metri de soţie”, a explicat ministrul Culturii.

Bogdan Gheorghiu a afirmat că, în acest moment, posibilitatea ca sălile de spectacol să mai fie închise este spre zero.

„Ar trebui să se întâmple ceva extraordinar, şi nu mă refer la ceva bun, ca să se mai închidă vreodată sălile. Vedeţi şi dumneavoastră că modul în care a mers vaccinarea până acum ne-a dus la o rată de infectare care ne-a permis să relaxăm mult normele faţă de ce era până acum. Mai mult decât atât, am învăţat foarte multe în această perioadă, ştim mai bine să ne luăm anumite măsuri şi atunci eu zic că posibilitatea ca sălile să mai fie închise este spre zero în acest moment”, a spus ministrul.

Ministrul Bogdan Gheorghiu participă la gala extraordinară „Libera Musica”, un eveniment-pilot organizat la iniţiativa Ministerului Culturii, care are loc pe platforma din faţa Operei Naţionale Bucureşti.

Ultima oră