Cel mai mare pelerinaj al catolicilor din România a avut loc sâmbătă, la Şumuleu Ciuc, unde au venit peste 40.000 de credincioşi
Oamenii profită de relaxarea condițiilor de a participa la manifestări religioase, iar mulți se duc să se și imunizeze, la maratonul vaccinării organizat de o fundație religioasă, scrie Digi 24.
Imunizările se fac în curtea spitalului din vecinătatea bisericii franciscane.
Vaccinarea este fără programare, cu serurile de la Pfizer şi Johnson&Johnson. La Spitalul din Miercurea Ciuc vor fi asigurate gărzi duble pentru a veni în sprijinul credincioșilor dacă vor avea nevoie de îngrijiri medicale.
Pelerinajul din județul Harghita e considerat cel mai mare din Europa de Est și e cel mai mare eveniment de acest fel organizat în pandemie. Pentru credincioși slujba din acest an e încărcată de emoție mai ales că anul trecut nu au putut participa la pelerinaj.