foto consilier local de la usr supărat pentru lucrările de pe victoriei - ”se fac tot mai multe greșeli”
FOTO Facebook Diana Mureșan

Primăria Sibiu a demarat lucrări de asfaltare pe Bulevardul Victoriei. Doar că cei care lucrează acolo au aplicat ordinele de pe hârtie în teren, fără a le adapta situației. Așa s-a ajuns ca trunchiurile copacilor să fie asfaltate sau să se toarne asfalt în jurul unui ciot. Consilierul local Diana Mureșan este cea care s-a sesizat, a anunțat serviciile din Primărie, dar sa- plâns și pe Facebook.

”Felul în care sunt executate proiectele în Sibiu lasă tot mai mult de dorit. Se fac tot mai multe greșeli și, în cazul acesta, spus foarte direct, tâmpenii. Cum este posibil să asfaltezi până în trunchiul copacului?!
Și, pentru ca rețeta unei execuții deplorabile să fie completă, la câțiva metri distanță s-a turnat asfalt în jurul unui proaspăt ciot. Oare este cazul să întrebăm de ce acel copac nu a fost scos din rădăcină? Ori că era prevăzută replantarea ori că nu, era normal ca rădăcinile să fie îndepărtate. Din punctul meu de vedere plantarea unui nou copac în locul celui vechi e necesară, lucru pe care l-am și solicitat.
Și nu cred că e prea mult să așteptăm ca bordurile care delimitează spațiul verde din jurul copacilor să fie îndreptate atunci când se fac lucrări într-o anumită zonă.
Aceste lucruri se întâmplă pe Bulevardul Victoriei.
Dacă vrem ca, pe viitor, calitatea lucrărilor să crească și ca spațiile publice să aibă parte de o întreținere decentă, trebui să sesizăm Primăria de fiecare dată când constatăm probleme. Și voi puteți face asta folosind, de exemplu, Sibiu City App-ul.
Am scris serviciilor și direcțiilor din Primărie responsabile de urmărirea lucrărilor publice și de spațiile verzi și am solicitat ca aceste greșeli să fie remediate.” este postarea Dianei Mureșan, consilier local USR Plus.

foto consilier local de la usr supărat pentru lucrările de pe victoriei - ”se fac tot mai multe greșeli”
FOTO Facebook Diana Mureșan
foto consilier local de la usr supărat pentru lucrările de pe victoriei - ”se fac tot mai multe greșeli”
FOTO Facebook Diana Mureșan

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. Cu siguranta, lucrarea o face firma vreunui nas/sogor/cumatru/unches al celor care momentan sunt la conducere… Dar daca cei din autoritatile statului, care au atributia de a superviza lucrarile, sunt niste fosti Dorei cu 10 clase… La ce sa ne asteptam? Indolenta, semiretardul si incompetenta la ea acasa. Bravo INAPTILOR!!!! Noi vrem autostrazi suspendate si tuneluri, iar voi nu sunteti in stare sa asfaltati un trotuar. Daca erati in Japonia, va taiau aia degetele din umar.