accident pe strada malului - șoferul vinovat a fugit. nu avea permis
FOTO arhivă

Un șofer fără permis de conducere a provocat un accident pe strada Malului. A plecat de la locul accidentului, crezând că poate scapă basma curată. Polițiștii l-au găsit însă și i-au întocmit dosar penal.

La data de 20 mai, în jurul orei 15,30, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au fost sesizați despre faptul că, pe strada Malului, în zona Piața Cibin din municipiul Sibiu s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

accident pe strada malului - șoferul vinovat a fugit. nu avea permis

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat că, în jurul orei 15,30, pe strada Malului din municipiul Sibiu, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Sibiu, în timp ce conducea o autoutilitară, nu s-a asigurat la trecerea de pe banda 2 pe banda 3 și a acroșat un autoturism condus regulamentar pe banda 3.

După producerea evenimentului rutier, șoferul autoutilitarei a părăsit locul producerii invocând prevedere legală conform căreia conducătorul auto implicat în producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale se poate prezenta la unitatea de poliție pe raza căreia de competență s-a produs evenimentul în termen de 24 de ore.
În baza probelor și declarațiilor martorilor, precum și în urma activităților specifice desfășurate imediat după producerea tamponării, polițiștii rutieri au identificat și depistat șoferul autoutilitarei, constatând că cel aflat la volan nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică