Dosarul polițiștilor șpăgari - Zece arestați preventiv pentru 30 de zile. Alți cinci sub control judiciar - Lista cu aceștia

Magistrații sibieni au admis joi seară cererea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, de reținere pentru 30 de zile în cazul a zece dintre polițiștii anchetați în dosarul în care sunt cercetate peste  115 infracțiuni de luare de mită, infracțiuni de serviciu și infracțiuni de fals.

Zece dintre polițiști au fost propuși pentru a fi arestați preventiv pentru 30 de zile. Este vorba despre opt dintre cei audiați, și alți doi polițiști care nu au fost audiați pentru că se află internați în spital. Pentru aceștia procurorii au cerut mandat în lipsă. Conform surselor Ora de Sibiu, cei doi polițiști sunt internați de marți seara pe secția neurologie.

Dosarul polițiștilor șpăgari - Zece arestați preventiv pentru 30 de zile. Alți cinci sub control judiciar - Lista cu aceștia

Aceștia sunt: Vîlcică Eugen, Cruciatu Marius Giorgel, Tudosoiu Nicolae, Paul Dumitru, Bălănoiu Ionuț Daniel, Panțîr Sorin Ionel, Voicu Alexandru, Opriș Horia Valerian, Natea Cristian Vasile, Cătăneț Sîrbu Ovidiu.

Alți 5 polițiști au fost plasați sub control judiciar

”Prin ordonanța procurorului din data de 19.05.2021, s-a dispus luarea măsurii reținerii pe o perioadă de 24 de ore față de 13 dintre inculpați.
La data de 20 .05.2021, față de 10 dintre inculpați (agenți de poliție rutieră din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene) s-a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 20.05.2021 până la data de 18.06.2021, inclusiv, aceasta fiind înaintată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu.
Cu privire la 5 dintre inculpații față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală, prin ordonanța procurorului din data de 20.05.2021, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar.

VEZI AICI ACUZAȚIILE ADUSE POLIȚIȘTILOR ȘI CUM ACȚIONAU ACESTIA CÂND LUAU ȘPAGĂ

Facem precizarea că cercetările continuă în prezenta cauză, raportat la probele administrate, și în special a datelor rezultate din punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, până la identificarea tuturor faptelor și autorilor acestora”, transmite Ioan Veștemean, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

VEZI AICI VIDEO CU POLIȚIȘTII ADUȘI LA AUDIERI LA DIICOT

Polițiștii sunt acuzați că timp de doi ani au cerut mită șoferilor indisciplinați, bani care erau virați în conturile echipei de fotbal a IPJ Sibiu. Mita nu era însă una cu sumă fixă, ci se putea negocia în funcție de ocupația șoferilor.

VEZI AICI CUM NEGOCIAU MITA

În dosar sunt cercetate peste cel puțin 115 infracțiuni de luare de mită, infracțiuni de serviciu (cel puțin 54 de infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit) și infracțiuni de fals.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică